Zara va expedia comenzile online și din magazinele sale: Livrările către clienți vor fi făcute mult mai rapid

Mutarea gigantului mondial urmează să impulsioneze vânzările de produse, livrările către mulți clienți urmând să fie făcute mult mai rapid decât cele expediate din depozitele lanțului.

Zara va expedia comenzile online și din magazinele sale: Livrările către clienți vor fi făcute mult mai rapid

Mișcarea cuprinde în jur de 2.000 de magazine din 48 de țări, inclusiv S.U.A. Este una dintre cele mai mari încercări ale unei companii de îmbrăcăminte de a ajusta activitatea magazinelor din centrul orașului pentru a ajuta la îndeplinirea comenzilor online, potrivit WSJ.

Executivii Zara – a cărei companie mamă Industria de Diseño Textil SA Spania este cel mai mare comerciant de modă din lume prin vânzări - spun că se așteaptă să finalizeze transformarea până la sfârșitul anului. "Aceasta este ceva foarte, foarte strategic pentru noi, această idee de integrare deplină între magazine și magazii online", a declarat analiștilor în iunie președintele Inditex și directorul executiv, Pablo Isla.

Abilitatea de a oferi cumpărătorului ceea ce dorește, rapid, mărește probabilitatea vânzărilor cu preț integral, a spus Isla. De exemplu, un sacou Zara ar putea fi indisponibil în magazinele online, dar disponibil la un magazin aflat în vecinătatea persoanei care dorește să îl cumpere.

Eforturile depuse de Zara fac parte dintr-o tendință mai largă sesizată în rândul directorilor de retail din S.U.A. și Europa de a regândi modul în care ei pot folosi mai bine rețeaua lor de magazine fizice pentru a concura cu Amazon.com. Dominația acestuia a micșorat profiturile altora și a stabilit noi standarde de rapiditate a livrărilor.

 

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub