Veste bună! Antreprenorii moldoveni și ucraineni vor putea înființa mai ușor firme în Suceava pentru a intra pe piața UE

Antreprenori din Republica Moldova și Ucraina pot să-și înființeze firme mai ușor în județul Suceava, pentru a intra pe piața Uniunii Europene, prin birouri virtuale realizate de Camera județeană de Comerț și Industrie, cu fonduri europene.

Veste bună! Antreprenorii moldoveni și ucraineni vor putea înființa mai ușor firme în Suceava pentru a intra pe piața UE
(Foto: kurir.mk)

„Este o facilitate pe care o acordăm unor firme din Ucraina sau Republica Moldova și le dăm posibilitatea să creeze sediul social aici, la unul dintre aceste birouri” - președintele executiv al CCI Suceava, Lucian Gheorghiu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, oamenii de afaceri din Moldova și Ucraina au următoarele facilități:

- o dată pe lună, au posibilitatea să utilizeze un birou ca activitate de secretariat,
- pot beneficia de consultanță fiscală și juridică de la Camera de Comerț și Industrie Suceava,
- au acces la o bază de date cu oportunitățile de afaceri din România.

În plus au fost construite un centru multifuncțional la sediul CCI Suceava și o platformă e-learning pentru antreprenorii români, moldoveni și ucrainei.

Prin intermediul acestei facilități, șapte oameni de afaceri ucraineni au constituit societăți comerciale cu sediul la CCI Suceava, în domeniile confecțiilor și a materialelor de construcții, vânzând pe piața românească și europeană produse făcute în Ucraina.

Biroul virtual a fost creat în baza proiectului ”Centru pentru sprijinirea afacerilor comune—instrument pentru promovarea dezvoltării antreprenoriatului în zona transfrontalieră RO-UA-MD (Centru Jo.B.S)”, implementat de CCI Suceava în parteneriat cu Centrul Bucovinean pentru Reconstrucție și Dezvoltare din Ucraina, Universitatea de Stat Alecu Russo din Bălți — Republica Moldova și Asociația pentru Dezvoltare Economică și Regională din România.

Proiectul, finanțat de Uniunea Eurpeană prin Programul Operațional Comun România — Ucraina — Republica Moldova 2007—2013, a avut o valoare de 1,43 milioane de euro, mai scrie Agerpres, citat de startupcafe.ro.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub