Valeriu Streleț, despre furtul bancar: Autoritățile nu au niciun interes să caute într-o manieră serioasă, deoarece s-ar putea ca acel fir depănat să ducă chiar în curtea celui care a început să caute

Fostul premier Valeriu Streleț s-a retras din viața politică odată cu plecarea sa din funcție, în octombrie 2015. Într-un interviu oferit pentru Ziarul de Gardă, dânsul afirmă că nu își dorește să revină curând în politică, fiind antrenat în afaceri: „Deocamdată, situaţia din 2015—2016, persistă şi astăzi. În plus, am proiecte de dezvoltat în afaceri”.

Valeriu Streleț, despre furtul bancar: Autoritățile nu au niciun interes să caute într-o manieră serioasă, deoarece s-ar putea ca acel fir depănat să ducă chiar în curtea celui care a început să caute
(Foto: UNIMEDIA)

În cadrul interviului, fostul premier a vorbit și despre frauda bancară, acesta fiind în funcția de deputat când s-a produs furtul miliardului.

„Dacă BNM ar fi apăsat la timp un buton roşu, dacă subdiviziunea de combatere a spălării banilor din cadrul CNA şi Procuratura Generală i-ar fi băgat la timp după gratii, în detenţie preventivă, aşa cum se arestează acum pe linie, pe câţiva actori care, pur şi simplu, să nu mai aibă acces la stilou ca să semneze anumite decizii, nu se întâmpla nimic”, susține Streleț.

Pub

Mai mult, dânsul afirmă că autoritățile „nu au niciun interes pentru a-i căuta (n.r. - banii furați) într-o manieră serioasă şi implicată, deoarece s-ar putea ca acel fir depănat să ducă chiar în curtea celui care a început să caute”.

Cât despre situația actuală din Republica Moldova, Streleț susține că „Moldova nu mai este un stat democratic, un stat de drept în sensul clasic al noţiunii, deoarece ramurile puterii în acest stat au concrescut. Nu mai există principiul clasic al separării puterilor. Ele acţionează la unison, coordonat sau concertat – atât puterea executivă, cea legislativă şi chiar cea judecătorească. Deciziile care vizează activitatea acestor ramuri ale puterii se iau la sediul partidului. Chiar şi o bună parte din puterea a patra cu acoperire naţională e încadrată în acest ansamblu de putere. Această concreştere a ramurilor puterii, care a dus la o mega concentrare de putere în mâinile unei singure persoane, ar putea degenera în consecinţe dramatice pentru această ţară, care pot fi declanşate într-un anumit moment doar de proasta dispoziţie a persoanei care deţine aceste pârghii într-un stat”. 

Omul de afaceri crede că în contextul actual, protestele sunt o soluție. „Orice-ar spune guvernarea, ei nu pot afirma că sunt indiferenţi la proteste. Sunt sigur că atunci când cetăţenii protestează, guvernanţii au mari emoţii şi se gândesc cum să găsească soluţii”, conchide Valeriu Streleț.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub