Studiu de caz. Evenimentele din centrul Chișinăului din 26 august: UNIMEDIA a reflectat subiectul echidistant și neutru, cu detalii în baza faptelor

Portalul de știri UNIMEDIA a reflectat evenimentele din Piața Marii Adunări Naționale, din 26 august, echidistant și neutru, cu detalii în baza faptelor. Așa arată datele studilui de caz realizat de Mediacritica.

Foto: UNIMEDIA

„În cazul portalului online Unimedia.info au fost monitorizate 20 știri și reportaje cu referință la evenimentele din 26 august. Unimedia.info a transmis în format live-text, dar și prin imagini video toate cele trei evenimente care s-au desfășurat în PMAN (unele din acestea preluate de la alte instituții media: Privesc.eu, Ziarul de Gardă, etc). În mare parte, Unimedia.info  a reflectat neutru și echidistant evenimentele”, se arată în studiul de caz.

Potrivit studiului, Canal 2 și Publika TV au reflectat evenimentele din 26 august într-un mod asemănător, lipsit de echidistanță și tendențios, folosindu-se de proteste pentru a discredita anumite partide politice. Alte două instituții media, NTV Moldova și Accent TV, au prezentat cele trei acțiuni de protest mai curând în baza opiniilor și interpretărilor unor actori politici și experți decât a faptelor. TV8, Pro TV Chișinău - echidistant.

La 26 august, UNIMEDIA a fost vizitată de peste 51 de mii de cititori unici și a adunat peste 320 de mii de afișări.

UNIMEDIA amintește că la data de 26 august, în Piața Marii Adunări Naționale au avut loc două manifestații concomitent cu acordul primăriei în baza cererilor depuse de „Salvgardare”, condusă de Maia Laguta, și PLDM în numele Comitetului Mișcării de Rezistență Națională „ACUM”. Pentru a se evita altercațiile, piața a fost divizată de un cordon de carabinieri care aveau funcția de a asigura ordinea. 

Finalul protestului organizat de Partidul Șor a fost încununat de escortarea lui Ilan Șor prin spatele Guvernului, însoțit de oameni de pază, în timp ce participanților la mitingul Șor li se înmânau batoane de pâine în fața Guvernului. Aceștia, de asemenea, au fost escortați printr-un coridor viu, format de protestatarii Mișcării de Rezistenă ACUM, care îi acuzau simpatizanții lui Șor că "au vândut țara".

Societatea civilă, în frunte cu partidele PAS, Platforma DA și PLDM au organizat un protest antiguvernamental.

A doua zi de protest, 27 august, mai mulți protestatari, care au rămas peste noapte în scuarul monumentului lui Ștefan ce Mare și Sfânt, au fost evacuați în forță de către polițiști, pentru a pregăti scuarul pentru ceremonia de depunere a florilor. 

Potrivit primarului Interimar, Ruslan Codreanu, autoritățile au nu acționat în baza unei dispoziții de evacuare, ci una de limitare a accesului într-un spațiu public, care a fost semnată la 24 august și nu special pentru protestul din 27 august.

Pub

Raportează o eroare

Știm că nu suntem perfecți.

Dacă ai depistat o eroare în text, te rugăm să selectezi pasajul greșit, și să apeși CTRL+ENTER pentru a o expedia editorilor noștri.

Îți mulțumim că ne ajuți să fim mai buni.