Republica Moldova, subiect de discuție în Parlamentul European: Legislativul a respins o rezoluție care condiționa cele 100 de mln. de euro

Republica Moldova a fost, din nou, subiect de discuție în cadrul ședinței din 12 aprilie din Parlamentul European. Partidul Popular European (PPE), la inițiativa lui Cristian Preda, a propus o rezoluție care prevede impunerea unor condiții politice pentru acordarea asistenței macrofinanciare de 100 de milioane de euro din partea UE.

Republica Moldova, subiect de discuție în Parlamentul European: Legislativul a respins o rezoluție care condiționa cele 100 de mln. de euro
(Foto: palament.eu)

În urma mai multor dezbateri, rezoluția a fost respinsă neîntrunind numărul suficient de voturi.

Opoziția din Parlamentul European a catalogat această inițiativă ca fiind josnică, întrucât se apropie alegerile parlamentare. În schimb, europarlamentarul Siegfried Mureșan afirmă că prin această inițiativă era să fie clară situația din Moldova.

Pub

„Grupul PPE a propus să votăm joi o rezoluție a Parlamentului European privind situația din Republica Moldova. Rezoluția ne-ar fi permis să avem o poziție clară despre Moldova și să ajutăm și mai mult cetățenii Republicii Moldova în perioada următoare. Socialiștii s-au aliat cu comuniștii și cu euroscepticii și au votat împotriva propunerii noastre. Este foarte rău”, a declarat Mureșan.

În același timp, Maria Grapini cataloghează rezoluția ca fiind un plan otrăvitor. Umanista s-a declarat extrem de bucuroasă că un nou plan otrăvit al lui Preda a fost dejucat în Parlamentul European, spre satisfacția celor care mai cred încă în valori, dreptate, adevăr, istorie și prietenii seculare.

„Românul (???) Cristian Preda a dovedit deja și demult că obișnuiește să lupte împotriva României, dar luptă cu toate puterile si împotriva Republicii Moldova! Astăzi, a revenit cu propunerea unei Rezoluții împotriva Republicii Moldova, și asta chiar în preajma alegerilor de la Chișinău! Incredibil, josnic, rușinos! Mă bucur că nici această încercare nu i-a reușit! Colegii din Parlament, din aproape toate grupurile politice au votat împotrivă! Mi-a fost, din nou, rușine că sunt colegă cu un astfel de om, îmi este rușine că Preda reprezintă România în PE! Un om care murdărește în fiecare secundă țara care l-a “scos” în Europa! Reafirm cu tărie că asemenea personaje nu ar trebui să mai reprezinte România, pentru că luptă cu răutate împotriva ei!”, a precizat Maria Grapini.

Inițiativa PPE a fost respins cu 170 de voturi. Doar 94 de europarlamentari au votat pentru, iar 11 s-au abținut.

UNIMEDIA amintește că în perioada 3-6 aprilie curent o delegație din partea APCE a făcut o vizită în Republica Moldova.

Eurodeputatul Sigfried Mureșan a spus că prima tranșă din asistența macrofinanciară de 100 de milioane de euro va ajunge în Moldova de îndată ce vor fi îndeplinite recomandările Comisiei de la Veneția.

În discuții s-a adus și buna organizare a alegerilor, iar Siegfried Mureșan a menționat și faptul că, la alegerile prezidențiale din 2016, unii alegători din diasporă nu au putut vota din lipsa buletinelor de vot. 

Totuși, eurodeputatul Laima Andrikiene a declarat că Republica Moldova, "cu toate problemele sale, este unul din fruntași, în comparație cu Armenia, Belarus și Azerbaidjan, care tot sunt membri ai Parteneriatului Estic".

Delegația eurodeputaților urmează să creeze o rezoluție cu privire la situația din Republica Moldova, în timpul misiunii. 

UNIMEDIA amintește că în aprilie 2017 cabinetul de miniștri aprobase inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de finanţare dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană privind asistenţa macrofinanciară în valoare de 100 de milioane de euro.

La 4 iulie 2017, Parlamentul European a aprobat acordarea asistenței macro-financiară în valoare de 100 de milioane de euro Republicii Moldova.

Ulterior Parlamentul European a decis să amâne ajutorul financiar în valoare de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova, în condițiile în care a avut loc schimbarea sistemului electoral.

La sfârșitul anului 2017, a fost semnat un memorandum, în acest sens, la Bruxelles.

Aceasta este a doua oară după 2010 când UE va furniza asistență macro financiară Moldovei. Cele 100 milioane de euro se echivalează cu 25% din nevoile financiare externe ale țării.

Moldova a intrat în recesiune economică în 2014, când economia și mediul politic au fost afectate de un scandal bancar și de dificultăți financiare, care au coincis cu nivel scăzut al exporturilor. Zona de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare UE- Republica Moldova, care a intrat în vigoare în septembrie 2014.

 

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub