Primarii orașelor Orhei și Taraclia au semnat un acord de cooperare

Municipiul Orhei și orașul Taraclia au încheiat un acord privind cooperarea multilaterală. Documentul a fost semnat de primarii acestor localități - Ilan Șor și Serghei Filipov.

Primarii orașelor Orhei și Taraclia au semnat un acord de cooperare
(Foto: orhei.md)

Acordul prevede intensificarea schimbului de experiență în administrația publică locală și dezvoltarea infrastructurii urbane.

Părțile au convenit să stabilească în mod activ legături culturale între orașe, să se sprijine reciproc în atragerea investițiilor și dezvoltarea infrastructurii și să implementeze proiecte comune care implică locuitorii ambelor orașe, inclusiv tinerii.

Ceremonia de semnare a acordului a avut loc la Taraclia, pe 6 mai, de Hramul acestui oraș, în care locuiesc preponderent cetățeni de etnie bulgară.

Cu acest prilej, Ilan Șor a felicitat conducerea și locuitorii orașului cu ocazia unei sărbători de mare importanță – Hramul orașului. Referindu-se la faptul că  sfântul ocrotitor al orașului este Sf. Gheorghe, un sfânt care reprezintă victoria binelui asupra răului, Primarul de Orhei le-a urat locuitorilor din Taraclia noi victorii și realizări, precum și pace și prosperitate. Din numele locuitorilor Orheiului, Ilan Șor a oferit în dar orașului Taraclia un proiector de ultimă generație.

 

 

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub