Poluarea aerului contribuie semnificativ la creşterea numărului de cazuri de diabet la nivel global

Un nou studiu al cercetătorilor americani asociază poluarea aerului - chiar şi la niveluri considerate inofensive - cu un risc crescut de apariţie a diabetului la nivel global.

Poluarea aerului contribuie semnificativ la creşterea numărului de cazuri de diabet la nivel global
(Foto: Fortune)

Realizate de cercetători de la Washington University School of Medicine din St. Louis şi Veterans Affairs (VA) St. Louis Health Care System, descoperirile ridică posibilitatea că prin reducerea poluării se poate diminua şi numărul cazurilor de diabet, mai ales în ţările foarte poluate precum India, dar şi în ţările mai puţin poluate precum Statele Unite, scrie Medical Xpress, notează descopera.ro.

Diabetul afectează mai mult de 420 de milioane de oameni din întreaga lume, fiind una dintre cele mai răspândite boli la nivel global. Principalele cauze ale apariţiei diabetului includ o dietă nesănătoasă, un stil de viaţă sedentar şi obezitate. Noul studiu arată însă o altă cauză: poluarea atmosferică, unul dintre cele mai mari flageluri ale erei contemporane.

Pub

„Studiul nostru arată o legătură strânsă între poluarea aerului şi diabetul”, a precizat Ziyad Al-Aly, unul dintre autorii studiului şi profesor de medicină la Washington University. „Am găsit un risc crescut, chiar şi la niveluri scăzute de poluare considerate inofensive de EPA (Environmental Protection Agency) şi WHO (World Health Organization). Acest lucru este extrem de important întrucât multe grupuri industriale susţin că plafonul curent este prea strict şi trebuie relaxat. Dovezile arată însă contrariul, că nici aceste niveluri nu sunt considerate suficient de sigure”.

Descoperirile au fost publicate recent în The Lancet Planetary Health.

Pentru a evalua poluarea aerului, cercetătorii au analizat particulele mici de praf găsite suspendate în aer. Acestea pot intra în plămâni şi în sânge, contribuind la apariţia unor condiţii severe precum boli cardiovasculare, cancer şi boli de rinichi. În cazul diabetului, poluarea contribuie la reducerea insulinei şi la declanşarea inflamaţiei, împiedicând corpul să transforme glucoza din sânge în energia de care are nevoie organismul pentru a menţine sănătatea.

Cercetătorii estimează că poluarea a contribuit la 3,2 milioane de cazuri de diabet la nivel global în 2016, ceea ce reprezintă circa 14% din toate cazurile noi de diabet la nivel global.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub