Parlamentul a acceptat demisia judecătoarei CSJ, Iuliana Oprea. Cu mandatul expirat din aprilie, magistrata a participat și la procesul de invalidare al alegerilor

Parlamentul a acceptat astăzi în ședință plenară demisia judecătoarei Curții Supreme de Justiție. Un proiect de lege în acest sens a fost votat de majoritatea deputaților.

Foto: magistrat.md

Iuliana Oprea, deși îi expirase mandatul încă în luna aprilie curent, dânsa a participat la examinarea cererii de recuzare a completului de la CSJ care a menținut invalidarea mandatului de primar al lui Andrei Năstase.

Iuliana Oprea, alături de Tatiana Vieru și Maria Ghervas, a făcut parte din completul de judecată care a respins cererea lui Andrei Năstase privind recuzarea magistraților CSJ pe masa cărora a ajuns dosarul alegerilor locale noi. 

În luna aprilie curent, judecătoareI CSJ, Iuliana Oprea, i-a expirat mandatul, dânsa anunțând că pleacă din funcție după mai bine de trei decenii de activitate în sistem. 

Iuliana Oprea activează în sistem de 36 de ani, fiind numită în funcție la 20 iunie 1982, potrivit magistrat.md. Aceasta și-a început cariera de magistrat la Judecătoria Anenii Noi, iar după opt ani a fost numită președintă a instanței respective. Ulterior a activat la Judecătoria Buiucani din capitală. Alți patru ani, între 1996-2000, a fost judecătoare la Curtea de Apel Chișinău. A avansat în funcția de judecător-asistent la Curtea Supremă de Justiție, iar din 2004 până în prezent este magistrată la instanța supremă de justiție.

Ziarul de Gardă scria anterior că judecătoarea Iuliana Oprea a făcut parte din completul de judecată care au obligat statul să transfere companiei Basconslux SRL peste 14 milioane de lei pentru demolarea Stadionului Republican. Deși, Colegiul Disciplinar a decis sancționarea cu mustrare aspră a patru judecători de la CSJ, inclusiv pe Iuliana Oprea, Consiliul Superior al Magistraturii a scutit magistrații de pedeapsă.

Potrivit actului de avere și interese depus la Autoritatea Națională de Integritate, anul trecut, magistrata Iuliana Oprea a fost remunerată cu 334 599 de lei sau, în mediu, cu peste 27 de mii de lei lunar. Alți 162 240 de lei, magistrata i-a încasat drept pensie acordată de Casa Națională de Asigurări Sociale. 36 de mii de lei au intrat în bugetul familiei sub formă de pensie a soțului său.

În perioada mandatului magistratei la CSJ, familia a intrat în posesia a 11 terenuri intravilane și extravilane.

Pub

Raportează o eroare

Știm că nu suntem perfecți.

Dacă ai depistat o eroare în text, te rugăm să selectezi pasajul greșit, și să apeși CTRL+ENTER pentru a o expedia editorilor noștri.

Îți mulțumim că ne ajuți să fim mai buni.