O companie niponă va trimite mesaje de dragoste în spațiu la bordul unor minisateliți

Warpspace, un start-up japonez finanţat de Universitatea Tsukuba, va lansa în spaţiu la sfârşitul anului 2019 minisateliţi conţinând plăci de titan pe care vor putea fi înregistrate declaraţii de dragoste.

Foto: HobbySpace

Cei interesaţi vor putea înregistra pe acele plăci de 1,8 centimetri lungime şi 0,8 centimetri lăţime diverse mesaje, care vor călători în spaţiu la bordul acestor minisateliţi şi vor pluti pe orbită în jurul Pământului timp de doi ani, înainte de a se dezintegra.

Sateliţii "CubeSat", cu o dimensiune de aproximativ 10 centimetri, vor putea conţine până la 600 plăci de titan pur şi vor fi transportaţi pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) de o rachetă a Agenţiei Japoneze de Explorare Aerospaţială (JAXA), relatează agerpres.ro.

Odată ce plăcile din titan vor ajunge pe ISS, astronauţii aflaţi la bordul staţiei vor face fotografii, ce vor fi trimise apoi cuplurilor expeditoare, pentru a le demonstra că mesajele lor au ajuns în spaţiu, a declarat Toshihiro Kameda, unul dintre responsabilii proiectului şi CEO al companiei nipone.

Minisateliţii şi plăcile pe care le transportă vor arde peste doi ani când vor intra în contact cu atmosfera terestră, astfel încât "nu vor fi o problemă" şi nici nu vor deveni deşeuri spaţiale, deoarece titanul din care sunt fabricate este utilizat de industria aerospaţială şi nu este dăunător, a explicat Kameda.

Pub

Raportează o eroare

Știm că nu suntem perfecți.

Dacă ai depistat o eroare în text, te rugăm să selectezi pasajul greșit, și să apeși CTRL+ENTER pentru a o expedia editorilor noștri.

Îți mulțumim că ne ajuți să fim mai buni.