Mold-street: O nouă pretenție de 50 milioane dolari contra Moldovei. De această dată în SUA

O companie energetică din Ucraina a cerut miercuri, 15 august, într-o instanță federală din SUA, să fie redeschis procesul în care intenționează să confirme un arbitraj de aproximativ 50 milioane dolari împotriva Republicii Moldova în baza unui acord de furnizare a energiei, transmite mold-street.com.

Foto: UNIMEDIA

Se întâmplă la ceva mai mult de patru luni după ce Curtea de Casație de la Paris, cea mai înaltă instanță din Franța, a repus în vigoare o decizie prin care Moldova a fost obligată să plătească o presupusă datorie pentru energia electrică achiziționată la finele anilor ‘90.

Conexiuni cu Landromatul şi cu Platon

Banii ar urma să fie încasați de o firmă din Ucraina conectată la companii din Laundromatul rusesc și la controversatul bancher moldovean Veaceslav Platon, potrivit unei investigaţii Rise Moldova.

E vorba de Komstroy LLC, care anterior a fuzionat cu Energoalians LLC, firma ce a iniţiat litigiul în arbitraj după ce în Moldova a pierdut procesele.

În octombrie 2013, Tribunalul de Arbitraj comercial ad-hoc decide că Republica Moldova trebuie să plătească companiei Energoalians suma de 600 de milioane lei (circa 46,5 milioane dolari la cursul de schimb leu-dolar de atunci - n.r.), dintre care 196 de milioane reprezintă datoria propriu-zisă, restul fiind dobânzi de întârziere și cheltuieli de judecată.

Decizia Arbitrajului este definitivă, dar poate fi anulată de o instanță, dacă se va demonstra încălcarea procedurilor. Guvernul a depus la Curtea de Apel de la Paris o acțiune în anulare împotriva deciziei arbitrajului. În aprilie 2016 Curtea anulează decizia Tribunalului de arbitraj, lucru cu care nu a fost de acord deja Komstroy, succesoarea Energoalians. 

La finele lunii martie 2018. Curtea de Casație din Franța anulează decizia Curții de Apel din Paris prin care s-a constatat în mod eronat că Arbitrajul Comercial ad-hoc nu era în drept să medieze disputa dintre Republica Moldova și Energoalians.

Milioane şi iar milioane

Asta înseamnă că firma ucraineană este din nou în drept să-și ceară banii. Dar dacă în 2013 datoria de 45,6 milioane de dolari stabilită de arbitrajul comercial echivala cu 600 de milioane de lei, atunci la cursul actual suma se ridică la 800 de milioane de lei, la care se mai pot adaugă dobânzile și diverse cheltuieli de judecată. 

Potrivit unei investigaţii RISE, până acum Moldova a cheltuit doar pe avocați circa 260.000 de dolari (circa 4,4 milioane de lei).

De notat că firma Komstroy a iniţiat încă în 2014 proceduri de executare în mai multe state. În Belgia a obţinut titlu executoriu pentru suma de 28,7 de milioane de euro, fiind blocate timp de doi ani conturile MoldATSA.

Şi în SUA a fost iniţiat un proces contra Moldovei, la Tribunalul Districtului Columbia. Cererea a fost pusă pe rol încă în 2014, iar acum au cerut redeschiderea dosarului.

Anterior autorităţile se declarau convinse că vor câştiga procesul.

Pub

Raportează o eroare

Știm că nu suntem perfecți.

Dacă ai depistat o eroare în text, te rugăm să selectezi pasajul greșit, și să apeși CTRL+ENTER pentru a o expedia editorilor noștri.

Îți mulțumim că ne ajuți să fim mai buni.