Mold-street: Accesul Moldovei la finanțări externe sub formă de granturi se va reduce drastic

Ministerul Finanţelor prevede pentru următorii ani o reducere abruptă a asistenței externe sub formă de granturi. Datele se conțin în Cadrul bugetar pe termen mediu 2019-2021 (CBTM 2019-2021), aprobat de către Guvern, scrie mold-street.com.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit documentului, pe durata CBTM (2019-2021), sustenabilitatea bugetară estimată prin acoperirea cheltuielilor curente din venituri (cu excepția granturilor) se va îmbunătăți în mod constant, excedentul bugetar majorându-se de la 0,8% în 2018 până la 1,1% în 2021.

Veniturile încă urmează a fi colectate

"Aceasta denotă faptul că Guvernul va fi în stare să acopere cheltuielile principale fără a recurge la împrumuturi, ceea ce reprezintă un indicator important al revenirii pe o traiectorie sustenabilă", se precizează în document.

Totuşi în opinia Ministerului Finanţelor, perspectivele bugetare sunt foarte restrânse pentru perioada CBTM.

Or, veniturile încă urmează a fi colectate, iar opțiunile de finanțare sunt limitate.

Ministerul Finanţelor estimează că începând cu anul 2019, volumul granturilor externe va scădea considerabil, în special ca urmare a diminuării suportului bugetar din partea UE.

Acest fapt va fi parțial compensat prin reducerea cheltuielilor recurente în perioada CBTM. "Cu toate acestea, volumul redus de sprijin bugetar va afecta în mod inevitabil spațiul bugetar-fiscal, în special pentru cheltuielile de capital", scrie în CBTM 2019-2021, scrie mold-street.com.

Volumul granturilor se va reduce de patru ori

Se estimează că debursările de granturile externe se vor majora de la 0,7% din PIB în 2017 la 1,8% în 2018. Totodată, pe termen mediu, accesul Republicii Moldova la finanțări suplimentare sub formă de granturi pentru suport bugetar este incert.

Previziunile CBTM pentru perioada 2019-2021 presupun, că finanțarea din contul granturilor se va reduce de la 0,8% în 2019 până la 0,3% din PIB la finele perioadei.

Astfel dacă în anul 2017 volumul granturilor a constituit peste trei miliarde lei, iar pentru acest an este planificat un volum de 2,83 miliarde lei, apoi în 2021 acestea vor constitui doar 720 milioane lei, adică de patru ori mai puţin.

Ministerul Finanţelor susţine că eforturi precum "consolidarea veniturilor, prin extinderea bazei fiscale, adoptarea măsurilor pentru combaterea economiei tenebre şi avansarea în implementarea reformei administrării fiscale şi conformării fiscale", vor contribui la reducerea treptată a dependenţei de granturile externe.

De asemenea, urmează a fi revizuite şi optimizate diverse scutiri şi/sau cote reduse la TVA, accize, impozitul pe venit al persoanelor fizice, impozitul pe venit al persoanelor juridice şi impozitele pe proprietate, care la fel vor contribui la reducerea dependenţei de banii străinilor.

Pub

Raportează o eroare

Știm că nu suntem perfecți.

Dacă ai depistat o eroare în text, te rugăm să selectezi pasajul greșit, și să apeși CTRL+ENTER pentru a o expedia editorilor noștri.

Îți mulțumim că ne ajuți să fim mai buni.