Merkel: Germania își consolidează apărarea în fața „războiului hibrid” defășurat de Rusia

Cancelarul german, Angela Merkel, a afirmat vineri că ţara sa îşi consolidează capacităţile defensive în faţa “războiului hibrid” desfăşurat, în opinia sa, de Rusia împotriva soldaţilor germani staţionaţi pe flancul estic al NATO, relatează AFP.

Foto: simbol

“Aici, vă confruntaţi, de asemenea, cu o situaţie care constituie un alt aspect a doctrinei militare ruse: ideea unui război hibrid”, a declarat Angela Merkel contingentului armatei germane prezent în Lituania în cadrul forţei NATO având ca misiune să descurajeze orice atac al Rusiei.

Statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice au acuzat Rusia că recurge la tehnici de “război hibrid”, de la subversiune la propagandă, precum şi “războiul cibernetic”, pentru a sabota ţările occidentale fără să declanşeze un răspuns militar complet al NATO.

La rândul său, Rusia a dezminţit în repetate rânduri că se află la originea unor asemenea atacuri, afirmând însă că Alianţa Nord-Atlantică provoacă o cursă a înarmării.

“Războiul hibrid nu este ceva cu care să fim atât de obişnuiţi. Evident, experimentaţi acesta aici într-un mod foarte deosebit”, a mai spus Angela Merkel, fără să facă alte precizări.

“Avem motive pentru care am creat în Germania o unitate cibernetică specială în rândul forţelor germane cu scopul de a se dota cu capacităţi în acest domeniu”, a adăugat cancelarul federal într-un discurs ţinut în faţa militarilor germani staţionaţi la Rukla, la nord-vest de capitala Lituaniei, Vilnius.

Anul trecut, Germania a desfăşurat peste 500 de soldaţi în Lituania în cadrul unei misiuni a NATO destinate să asigure ţările din Europa de Est membre ale NATO.

La scurt timp după sosirea lor, militarii germani au fost victimele unor false acuzaţii de viol, în timp ce presa a făcut cunoscut că telefoanele mobile ale soldaţilor NATO au devenit ţinta atacurilor ruse.

Sursa: Agerpres

Pub

Raportează o eroare

Știm că nu suntem perfecți.

Dacă ai depistat o eroare în text, te rugăm să selectezi pasajul greșit, și să apeși CTRL+ENTER pentru a o expedia editorilor noștri.

Îți mulțumim că ne ajuți să fim mai buni.