Istoricul Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur” care împlineşte 50 de ani

Festivalul „Cerbul de Aur” va fi reluat anul acesta, când se împlinesc 50 de ani de la prima ediţie. Evenimentul devenit tradiţie are loc în Piaţa Sfatului din Braşov, în lunile august-septembrie.

Istoricul Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur” care împlineşte 50 de ani
(Foto: TVR)

Desfăşurat pentru prima dată în 1968, acesta a lansat de-a lungul timpului vedete care s-au bucurat de mare succes în ţară şi în străinătate, scrie tvrmoldova.md.

Prima ediţie a festivalului s-a desfăşurat între 5 şi 10 martie, 1968 în incinta Teatrului Dramatic. Televiziunea Română s-a ocupat de organizare, de selecţia concurenţilor şi a vedetelor. În prima zi a fost susţinut un recital de către celebrul cântăreţ Constantin Drăghici, iar concursul propriu-zis a avut loc între 6 şi 9 martie. Pe data de 7 martie, TVR a scos revista oficială a primei ediţii a festivalului, în cinci limbi.

Festivalurile s-au desfăşurat consecutiv până în 1970. După 21 de ani de tăcere, Televiziunea Română a readus la viaţă festivalul. Ediţia din 1992 s-a desfăşurat între 24 şi 28 iunie. Pentru prima dată în istoria sa, festivalul a avut loc în Piaţa Sfatului.

Festivalul a mai luat o pauză între 1997 şi 2001 şi între 2005 şi 2008. „Cerbul de Aur” a avut de-a lungul timpului şi mai multe ediţii speciale. "Cerbul de Aur... de la alb-negru la color" a fost organizat de Televiziunea Română în studiourile din Bucureşti, pe 1 martie 2008, pentru a celebra 40 de ani de la debutul festivalului. De asemenea, din 1992, Cerbul de aur a inclus şi Serile de Folclor.

De-a lungul celor 17 ediţii, pe scena Festivalului au urcat nume consacrate, ori artişti care şi-au început cariera muzicală aici. Printre interpreţii străini invitaţi s-au numărat Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Sheryl Crow, Tom Jones, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family şi Patricia Kaas. Ultima ediţie a avut loc în 2009.

În acest an, festivalul va începe la data de 29 august, cu o gală aniversară românească, la care vor participa premianţii şi trupele din ediţiile anterioare ale Cerbului de Aur. Următoarele două seri vor fi dedicate concursului propriu-zis. În afara concurenţilor, mai mulţi invitaţi vor susţine mini-recitaluri. Festivalul Internaţional „Cerbul de Aur” se va încheia pe 2 septembrie, cu „Gala Centenară“, care va păstra tema tradiţională a muzicii folclorice, dar cu o reinterpretare într-o manieră modernă.
 

TVR MOLDOVA este coproducătorul evenimentului.

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub