Incendiul din Portugalia, văzut prin ochii unei moldovence: „Situația este destul de complicată”

Niciun moldovean nu a avut de suferit în urma incendiilor don Portugalia. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de serviciul de presă al Ministerul Afacerilor Externe, Alexandru Roitman.

Incendiul din Portugalia, văzut prin ochii unei moldovence: „Situația este destul de complicată”
(Foto: Facebook.com)

Însă sunt și conaționali care sunt afectați de incendiul devastator. „Situația este destul de complicată la sudul Portugaliei. Noi suntem la 30 de km de această regiune. În prezent sunt implicați în lichidarea incendiului 1207 pompieri și salvatori, 375 de autospecialeși 19 avioane și elicoptere”, scrie fosta jurnalistă Marina Pînzaru, care se află acolo.

Pub

Mai multe case şi hoteluri au fost evacuate, iar 25 de persoane au fost rănite, scrie Reuters.

Incendiul a izbucnit vineri şi s-a extins în timpul weekendului din cauza valului de căldură care a cuprins Europa.

O persoană a suferit arsuri grave, iar alte 24 au fost tratate pentru arsuri minore şi inhalare de fum.

Regiunea Algarve a fost evacuată, iar autorităţile au comunicat că avioanelor de intervenţie ale pompierilor le este dificil să ajungă în zonă din cauza fumului. Focul arde pe dealurile deasupra coastei Algarve, o zonă populară printre turişti, iar fumul poate fi văzut de pe coastă.

Antonio Monteiro, şeful unui hotel din zonă, a declarat: "A trebuit să evacuăm toţi oaspeţii hotelului şi nu avem informaţii privind data la care vom redeschide”.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub