Citește toate știrile la acest subiect

În Parlamentul României s-a găsit consens. Deputat român: Procesul de Unire poate fi lansat oricând

Unirea dintre Republica Moldova și România a început, iar Guvernul român ar trebuie să facă un minister de relații cu statul RM. Despre aceasta scrie deputatul român Eugen Tomac pe pagina sa de Facebook.

În Parlamentul României s-a găsit consens. Deputat român: Procesul de Unire poate fi lansat oricând
(Foto: Observatorul Buzoian)

Potrivit lui Tomac, declarația adoptată ieri de parlamentarii tuturor partidelor românești, inclusiv cei ai grupului minorităților naționale, demonstrează că în România există consens politic în ceea ce privește relația cu românii de peste Prut.

Deputatul mai spune că declarația este argumentată solid și va rămâne în istorie drept actul care a stat la baza procesului de reîntregire.

Pub

„În fapt, ieri, România a decis în forul ei legislativ că este de acord să declanșeze oricând procesul de unificare cu R. Moldova, atunci când și decidenții de la Chișinău vor dori același lucru. Sunt convins că după alegerile din noiembrie, vom putea declanșa negocierile cu autoritățile R. Moldova pentru un proces rapid și eficient de reîntregire”, scrie Tomac.

Eugen Tomac afirmă că cetățenii moldoveni sunt mințiți și ținuți în izolare și sărăcie, iar unica scăpare este Unirea.  „La București, în schimb, după decizia de ieri, niciun guvern nu va mai putea nega necesitatea înființării unui minister pentru relația cu R. Moldova. O instituție care să sprijine, prin acțiuni concrete, procesul de reunificare, proces care trebuie explicat tururor partenerilor României, inclusiv Federației Ruse. Unirea a început! Doar cine nu vrea să accepte această realititate, neagă ceea ce nu pare, este un proces ireversibil”, a conchis deputatul român.

UNIMEDIA amintește că în cadrul şedinţei solemne de ieri a fost dezbătută şi adoptată „Declaraţia solemnă pentru celebrarea unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, România, la 27 martie 1918”, prin care se vor reflecta unitatea poporului şi a limbii române, rolul avut de înaintaşii politici şi drumul ce trebuie să fie urmat de oamenii politici de astăzi, precum şi dorinţa de a continua procesul de modernizare şi integrare instituţională în UE.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub