Hillary Clinton va colabora cu Steven Spielberg pentru producerea unui serial despre lupta femeilor pentru dreptul la vot

Hillary Clinton a anunţat că va colabora cu regizorul Steven Spielberg pentru adaptarea pentru micul ecran a unei cărţi despre lupta femeilor pentru dreptul la vot, transmite agerpres.ro.

Hillary Clinton va colabora cu Steven Spielberg pentru producerea unui serial despre lupta femeilor pentru dreptul la vot
(Foto: Brands Magazine)

"Sunt încântată să-mi unesc forţele cu Steven Spielberg pentru a adapta cartea lui @ efweiss5 'The Woman's Hour' pentru TV", a scris Clinton într-o postare pe contul ei de Twitter, referindu-se la autoarea Elaine Weiss.

"Este vorba despre femeile care au luptat pentru sufragiu cu aproape 100 de ani în urmă. (...) Sunt încântată să ofer o mână de ajutor pentru ca poveştile lor să fie spuse", a adăugat ea.

Amblin Television (co-fondată de Spielberg) a indicat că Hillary va fi unul dintre cei patru producători executivi ai serialului, care va fi produs pentru un canal de cablu sau o platformă de streaming.
    
Proiectul va marca debutul lui Clinton ca producător de televiziune şi vine după o înţelegere semnată în luna mai de către Netflix şi familia Obama pentru a produce filme,documentare şi alte conţinuturi media pentru serviciul de streaming.

"The Woman's Hour: The Great Fight to Win the Vote", a cărei acţiune se petrece în 1920, spune povestea lungii cruciade a femeilor americane pentru a obţine dreptul la vot şi a fost publicată în luna martie a acestui an, relatează agerpres.ro.

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub