Greva piloților Ryanair se extinde: Vor fi afectate circa 400 de curse în Europa

Ryanair va anula vineri un zbor din şase, după ce piloţii din Germania şi Olanda au anunţat că se vor alătura grevei de 24 de ore planificată în Irlanda, Suedia şi Belgia, în cea mai aglomerată perioadă a sezonului estival, citează agerpres.ro.

Greva piloților Ryanair se extinde: Vor fi afectate circa 400 de curse în Europa
(Foto: Deutsche Welle)

Deja operatorul aerian irlandez anulase 146 de curse aeriene programate pentru vineri, ca rezultat al mişcărilor de protest planificate în Irlanda, Suedia şi Belgia. Cu cele 250 de anulări cauzate de greva din Germania, vor fi aproape 400 de zboruri anulate în data de 10 august, sau 17% din cele peste 2.400 de curse aeriene programate în acea zi în Europa.

Şi sindicatul VNV al piloţilor olandezi a anunţat că va declanşa o mişcare de protest vineri, după ce Ryanair a ameninţat că se va adresa tribunalului pentru a-i împiedica pe angajaţii din Olanda să facă grevă în timpul verii.

Anul acesta, acţiunile Ryanair au scăzut cu peste 10%. Miercuri, titlurile au închis în creştere cu 1%, la 13,60 euro.

Directorul de marketing al Ryanair, Kenny Jacobs, a declarat miercuri că, în mod obişnuit, compania operează 250 de curse aeriene din şi spre Germania, folosind echipaje locale. Pasagerii care şi-au rezervat bilete la aceste zboruri îşi vor putea primi banii înapoi sau vor putea schimba gratuit data plecării, a adăugat Kenny Jacobs.

Personalul navigant al Ryanair din Europa a publicat pe 4 iulie o listă cu 34 de cereri, solicitând salarii decente, îmbunătăţirea plăţii concediilor de boală şi contracte de muncă pe baza ţării de origine şi a legislaţiei irlandeze. Lista a fost semnată de 80% din personalul navigant de pe cele 86 de baze ale Ryanair.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Timişoara, Bucureşti şi Craiova. 

Pub

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub