Fostul președinte al BCE: Situația financiară mondială este la fel de periculoasă ca în 2007-2008

Prea multe datorii au făcut sistemul financiar mondial la fel de vulnerabil cum era în urmă cu zece ani, în luna septembrie 2008, când s-a prăbuşit banca americană Lehman Brothers, a apreciat fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene, francezul Jean-Claude Trichet.

Foto: The Conversation

"Există în prezent un acord că gradul excesiv de îndatorare în economiile avansate a fost un factor esenţial în declanşarea crizei financiare mondiale din anii 2007 şi 2008", a declarat Jean-Claude Trichet, scrie agerpres.ro.

În prezent, "creşterea gradului de îndatorare în ţările avansate, în special în sectorul privat, a încetinit, însă această încetinire a fost compensată de o accelerare a creşterii datoriilor ţărilor emergente. Aceasta face ca întregul sistem financiar mondial să fie cel puţin la fel de vulnerabil cum era în 2008", a spus Trichet, cel care a condus BCE între 2003 şi 2011.

"Adevăratul început al crizei financiare care urma să lovească lumea l-am simţit în dimineaţa zilei de 9 august 2007, când ne-am confruntat cu o întrerupere totală a funcţionării pieţei monetare din zona euro", a evocat Trichet.

Mai multe semnale evidenţiau fragilitate pieţei ipotecare americane însă în vara lui 2007 evenimentele s-au precipitat şi au apărut primele falimente în SUA. La finele lunii iulie, bursele mondiale erau pe roşu, iar contagiunea a ajuns în Europa, Germania fiind nevoită să intervină de urgenţă în sprijinul băncii IKB cu un plan de pestre trei miliarde de euro. La data de 9 august 2007, grupul bancar francez BNP Paribas a îngheţat trei din fondurile sale de investiţii în SUA, care au pierdut 400 milioane de euro în câteva zile. Panica s-a extins iar piaţa monetară a secat brusc.

Pub

Raportează o eroare

Știm că nu suntem perfecți.

Dacă ai depistat o eroare în text, te rugăm să selectezi pasajul greșit, și să apeși CTRL+ENTER pentru a o expedia editorilor noștri.

Îți mulțumim că ne ajuți să fim mai buni.