Filmul care a depăşit „Titanic” în topul peliculelor cu cele mai mari încasări în SUA

Lungmetrajul „Black Panther”, regizat de Ryan Coogler, prima adaptare Marvel pentru marile ecrane cu un supererou de culoare, a depăşit „Titanic” plasându-se pe locul al treilea între filmele cu cele mai mari încasări din toate timpurile în Statele Unite.

Filmul care a depăşit „Titanic” în topul peliculelor cu cele mai mari încasări în SUA
(Foto: captură video)

După cele mai recente cifre ale box office-ului american, producţia Disney-Marvel a generat încasări de 665,3 milioane de dolari, potrivit boxofficemojo.com.

Astfel, ea urmează „Star Wars: The Force Awakens” (2015), care a generat încasări de 936,7 milioane de dolari, şi „Avatar” (2009), cu 760,5 milioane de dolari.

Pub

„Titanic” (1997) al lui James Cameron a generat încasări de 659,3 milioane de dolari şi a coborât acum pe poziţia a patra în top.

Aceste cifre nu au fost ajustate în funcţie de inflaţie.

La nivel global, „Black panther” a generat încasări de 1,29 miliarde de dolari şi se află pe locul al zecelea între filmele cu cele mai mari încasări din toate timpurile.

Din distribuţie fac parte Chadwick Boseman, Lupita Nyong'o, Michael B. Jordan, Danai Gurira, Daniel Kaluuya, Letitia Wright, Winston Duke, Angela Bassett, Forest Whitaker şi Andy Serkis.

Sursa: News.ro

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub