Festivalul de la Veneția și-a desemnat câștigătorii. Pelicula „Roma” a obținut Leul de Aur

“Roma”, filmul regizorului mexican Alfonso Cuaron, a câștigat Leul de Aur, marele premiu al Festivalului de la Veneția, scrie stirileprotv.ro. 

Foto: captură

William Defoe și Olivia Colman sunt laureații la interpretare masculină, respectiv feminină.

Iar Leul de Argint, care îl onorează, prin tradiție, pe cel mai bun regizor, i-a revenit francezului Jacques Audiard.

Naomi Watts, una dintre jurate, a strălucit în acest an pe covorul roșu de la Veneţia. Sâmbătă seară, actriţa în vârstă de 49 de ani şi-a făcut apariţia într-o rochie neagră, cu un fluture multicolor pe piept, şi a fost îndelung răsfăţată de blițurile aparatelor de fotografiat.

După ce au defilat pe covorul roşu, membrii juriului, al cărui preşedinte a fost Guillermo del Toro, precum și ceilalţi invitaţi şi-au ocupat locurile pentru ceremonia de închidere a ediţiei cu numărul 75 a Festivalului de film de la Veneţia.

Drama despre copilăria regizorului, în Mexic, a câştigat marele trofeu - Leul de Aur.

Într-una dintre acele coincidențe minunate, astăzi e ziua de naștere a lui Libru, femeia care a inspirat personajul Cleo. Îi dedic acest trofeu ca dar pentru aniversarea ei”, a transmis Alfonso Cuaron, regizor.

În filmul nostru, Vincent Van Gogh spune: “Eu sunt picturile mele.” Ei bine, Julian Schnabel este acest film. A făcut un film cu atâta iubire, și generozitate, și amuzament. Lui trebuie să-i mulțumesc pentru că mi-a dat un dar, să fiu al lui Vincent”, a transmis Willem Defoe, actor.

Cea mai bună actriță în rol principal a fost desemnată Olivia Colman, pentru “Favourite”.

Filmul, în regia lui Yorgos Lanthimos, a obţinut și premiul juriului.

Jennifer Kent, singura femeie regizor prezenta în competiţia finală - pentru care au fost selectate 21 de filme - a câştigat premiul special al juriului pentru un thriller sângeros, despre răzbunare - “The Nightingale”.

Pentru toate femeile care vor să facă filme, vă rog, nu mai stați pe gânduri! Avem nevoie de voi”, a spus Jennifer Kent, regizoare.

Leul de Argint, pentru cel mai bun regizor, i-a revenit francezului Jacques Audiard, pentru comedia western “The Sisters Brothers”. Iar fraţii Joel şi Ethan Coen au câştigat premiul pentru cel mai bun scenariu, tot pentru un western.

Pub

Raportează o eroare

Știm că nu suntem perfecți.

Dacă ai depistat o eroare în text, te rugăm să selectezi pasajul greșit, și să apeși CTRL+ENTER pentru a o expedia editorilor noștri.

Îți mulțumim că ne ajuți să fim mai buni.