FISC-ul e cu ochii pe frizeri și cosmetologi: A aplicat amenzi în valoare de 376 200 de lei

Pe parcursul perioadei estivale a anului curent, Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a realizat mai multe acțiuni de monitorizare și control la agenții economici prestatori de servicii cosmetologice și de frizer, fiind depistate încălcări de ordin fiscal. Astfel la 70 de contribuabili din domeniu au fost aplicate sancțiuni în valoare de 376 200 de lei.

Foto: captură video

Serviciul Fiscal de Stat a examinat, la nivel de țară, indicatorii declarați în primele 4 luni ale anului 2018 ai 771 de agenți economici din această sferă de activitate, fiind identificate riscurile de neconformare.

  Drept rezultat, SFS a demarat în mediul agenților economici prestatori de servicii cosmetologice și de frizer acțiuni de conformare.

La 71 dintre aceștia au fost efectuate vizite fiscale; 7 contribuabili (cu grad de risc sporit) au fost monitorizați prin prisma controalelor fiscale faptice zilnice pe o perioadă de 2 săptămâni; activitatea a 120 de contribuabili a fost supusă controalelor fiscale operative, drept rezultat al cărora în cazul a 70 de contribuabili au fost stabilite încălcări de ordin fiscal și contravențional, aplicându-se sancțiuni în sumă de 376 200 de lei; activitatea unui contribuabil a fost monitorizată prin prisma postului fiscal staționar.   

Acțiunile de monitorizare a contribuabililor prestatori de servicii cosmetologice și de frizer vor continua până la finele anului 2018.

Pub

Raportează o eroare

Știm că nu suntem perfecți.

Dacă ai depistat o eroare în text, te rugăm să selectezi pasajul greșit, și să apeși CTRL+ENTER pentru a o expedia editorilor noștri.

Îți mulțumim că ne ajuți să fim mai buni.