Donald Trump, lăudat de Kremlin înainte de întâlnirea cu Vladimir Putin: „E partenerul nostru”

Donald Trump este lăudat de Kremlin cu puțin timp înainte de primul summit între liderul de la Casa Albă și omologul său rus, Vladimir Putin. Rusia susține că îl consideră pe președintele american "un partener", cu care "se poate negocia".

Foto: libertatea.ro

”Îl considerăm pe Trump drept partenerul nostru cu care putem negocia”, le-a declarat jurnaliştilor Iuri Uşakov, consilier de politică externă al Kremlinului, înaintea întâlnirii la vârf ce va avea loc luni, în capitala finlandeză Helsinki, notează Agerpres.

”Situaţia în relaţiile bilaterale este foarte proastă. Trebuie început prin ceva pentru a o redresa”, a mai precizat acesta.

Potrivit lui Uşakov, ”obiectivul acestei întâlniri este de a începe o redresare a acestei situaţii negative în relaţiile bilaterale, de a ne pune de acord asupra unor măsuri concrete pentru a le însănătoşi şi de a stabili un nivel mai mult sau mai puţin acceptabil de încredere”.

Programul summitului prevede o întâlnire ”tete-a-tete” a celor doi preşedinţi, asistaţi doar de interpreţii lor, urmată de un dejun de lucru cu cele două delegaţii.

 

Pub

Raportează o eroare

Știm că nu suntem perfecți.

Dacă ai depistat o eroare în text, te rugăm să selectezi pasajul greșit, și să apeși CTRL+ENTER pentru a o expedia editorilor noștri.

Îți mulțumim că ne ajuți să fim mai buni.