Decorați de Băsescu! Președintele României premiază personalitățile din Moldova

Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat astăzi, pe 26 martie, decretul de decorare a mai multor personalități din Republica Moldova.

Potrivit unui comunicat de presă remis de președenția de la București, președintele Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional „Steaua României”, în grad de Mare Ofiţer, primului premier al Republicii Moldova, Mircea Druc, și lui Alexandru Moşanu, preşedintele primului Parlament al Republicii Moldova, informează UNIMEDIA.

Decorați de Băsescu! Președintele României premiază personalitățile din Moldova
poză simbol (Foto: obiectiv.info)

De asemenea, șefului statului român a acordat Ordinul Naţional „Steaua României”, în grad de Comandor, academicianului Mihai Cimpoi, fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova; Ordinul Naţional „Steaua României”, în grad de Ofiţer, edilului Capitalei, Dorin Chirtoacă, și directorului general al Grupului Editorial „Litera”, Anatol Vidraşcu.

Ordinul Naţional „Steaua României”, în grad de Cavaler, i-a fost conferit Eugeniei Marin, profesor de limba şi literatura română, preşedinte al Asociaţiei Obşteşti „Două Inimi Gemene”.

Totodată, președintele României a acordat Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”, în grad de Mare Ofiţer lui Eugen Doga, compozitor, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova; lui Nicolae Mătcaş, lingvist, publicist, poet, și jurnalistului Constantin Tănase, director al cotidianului „Timpul” din Chişinău.

Pub

Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”, în grad de Comandor, i-a fost conferit lui Leonid Bujor, fost ministru al Educaţiei din Republica Moldova, și lui Anatol Petrencu, om de ştiinţă. Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”, în grad de Cavaler, i-a fost acordat jurnalistului Marian Voicu, și Ordinul Naţional „Pentru Merit”, în grad de Comandor, lui Ion Buga, profesor, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, și jurnalistei Valentina Ursu.

Președintele Traian Băsescu a oferit Ordinul Naţional „Pentru Merit”, în grad de Ofiţer, Anetei Grosu, redactor-şef al săptămânalului „Ziarul de Gardă” din Chişinău, Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Mare Ofiţer, Categoria A - „Literatură”, lui Nicolae Dabija, scriitor, redactor-şef al săptămânalului „Literatura şi Arta”,.

Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Comandor, i-a fost conferit lui Arcadie Suceveanu, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova; Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Ofiţer; lui Vitalie Ciobanu, redactor-şef al revistei literare a tinerilor scriitori din Republica Moldova „Contrafort”; lui Ion Găină, director şi fondator al Muzeului Memorial „Alexei Mateevici” - filiala Zaim; Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Mare Ofiţer, Categoria B - „Muzică”, lui Nicolae Botgros, director artistic şi prim dirijor al Orchestrei Naţionale de Muzică Populară „Lăutarii” și Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Comandor, Categoria F - „Promovarea culturii” lui Petru Bogatu, jurnalist, eseist și scriitor; și lui Sandu Grecu, director al Teatrului „Satiricus Ion Luca Caragiale” din Chişinău, fost ministru al Culturii şi Cultelor.

Totodată, președintele României, domnul Traian Băsescu, a conferit Ordinul „Meritul Cultural” - în grad de Ofiţer, Categoria F - „Promovarea culturii”, lui Emilian Galaicu-Păun, poet, prozator, eseist şi editor; Ordinul „Meritul Cultural” - în grad de Cavaler, Categoria F - „Promovarea culturii” lui Valeriu Ostaş, consilier, Primăria Oraşului Căuşeni, director al „Casei Limbii Române” din Căuşeni; Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Comandor, Categoria G - „Culte” Preacucernicului Părinte Petru Buburuz, preot paroh al Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Chişinău.

Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Ofiţer, Categoria G - „Culte” i-a fost acordat Preacucernicului Părinte Sergiu Aga, preot paroh al Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Vasile de la Poiana Mărului” din Orhei; Preacucernicului Părinte Vasile Burduja, preot paroh al „Catedralei Oaselor” cu hramurile „Sfântul Dumitru” şi „Tuturor Sfinţii Români” din Cania, și Preacucernicului Părinte Sorin George Huluţă-Saftiuc, preot paroh al Bisericii „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Soroca; și Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Ofiţer, Categoria H -„Cercetarea ştiinţifică” lui Silviu Andrieş-Tabac, doctor în istorie, vicepreşedinte al Comisiei Naţionale de Heraldică a Republicii Moldova.

Decorarea a fost făcută la propunerea consilierului prezidențial Anca-Ileana Ilinoiu, șef al departamentului Politică Externă al Administrației Prezidențiale.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub