Cu arma la liceu: Un elev din Drochia, împușcat de un coleg, după ce acesta a venit la lecții cu un pistol

 Caz ieșit din comun la un liceu din orașul Drochia. Un elev a fost împușcat în obraz de un coleg, care a venit la școală cu o armă pneumatică. Incidentul a avut loc pe date de 21 mai, iar forțele de ordine au fost anunțate de către tatăl victimei.

Cu arma la liceu: Un elev din Drochia, împușcat de un coleg, după ce acesta a venit la lecții cu un pistol
(Foto: simbol)

Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Drochia, Liliana Harea, suspectul, în vârstă de 16 ani a luat arma de la fratele său, care o păstra într-un safeu.

Seiful era încuiat, însă bănuitul a reușit să găsească cheia.

Pub

În timpul unei pauze, minorul se juca cu arma pe unul dintre coridoarele instituției, când deodată s-a produs o împușcătură, iar glonțul a rănit un alt elev, în regiunea feței.

Victima a primit îngrijiri medicale, însă nu a fost internat, deoarece, rana nu era gravă.

Contactat telefonic de către reporterul UNIMEDIA, procurorul orașului Drochia, Iurie Vrabie, a declarat că materialele sunt în stare de examinare.

La moment, se investighează toate circumstanțele producerii incidentului.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub