Cele mai ciudate 30 de fobii din lume. Ce „frică” ocupă primul loc

Fobia este frica intensă, uneori irațională, dar persistentă în fața unor anumite situații, obiecte, activități sau persoane. În momentul declanșării fobiei, indiferent de natura sa, apare dorința excesivă de a evita subiectul care o provoacă.

Pe parcursul vieții, putem dezvolta o mulțime de temeri, de la cele comune, cum ar fi frica de gândaci, șoareci, spații închise, până la teama de culori.

Soluția este să ne acceptăm așa cum suntem și să ne bucurăm în fiecare zi de lucrurile simple și frumoase din viața noastră. Să acordăm mai multă atenție sufletului și în felul acesta fricile se vor diminua. Uite care sunt cele mai ciudate fobii adunate din toată lumea!

Cele mai ciudate fobii

Pe primul loc al fobiilor bizare se află frica de soacră. Conform unor studii, marea majoritate a participanților s-a referit la acest tip de fobie. Teama de a crea coflicte în familia soțului/soției poate să semnaleze uneori doar o mare lipsă de comunicare.

1. Penterafobia - Frica de soacră

2. Scriptofobia - Frica de a scrie în public

3. Omfalofobia - Frica de buric

4. Tetrafobia - Frica de numărul 4

5. Hilofobia - Frica de păduri şi copaci

6. Antrofobia - Frica de flori

7. Turofobia - Frica de brânză

8. Myrmecofobia - Frica de furnici

9. Xantofobia - Frica de culoarea galben

Nici o culoare nu a rănit pe nimeni, însă există oameni pe mapamond care se gândesc tot mai des la această posibilitate

10. Efebofobia - Frica de tinereţe

11. Anemofobia - Frica de vânt

12. Nomofobia - Frica de a nu avea acces la telefonul mobil

13. Triskaidekafobia - Frica de numarul 13
Paraskavedekatriafobia - Frica de ziua de vineri 13

14. Arachibutyrophobia - Frica de a-ţi rămâne unt de arahide lipit pe cerul gurii

15. Emetofobia - Frica de a vomita

16. Ergofobia - Frica de a munci

17. Chrometofobia - Frica de bani

18. Genufobia - Frica de genunchi

19. Lipofobia - Frica de grăsimile din alimente

20. Hipopotomonstrosecvipedaliofobia - Frica de cuvinte lungi

21. Pogonofobia - Frica de oameni cu barbă

22. Tripofobia - Frica de găuri

23. Geniofobia - Frica de bărbie

24. Ombrofobia - Frica de ploaie

25. Globofobie - Frica de baloane care se sparg

26. Barofobia - Frica de graviditate

27. Genofobia - Frica de sex

28. Venustrafobia - Frica de femei frumoase

29. Plutofobia - Frica de a avea bogății

30. Dextrofobia - Frica de a avea obiecte situate în partea dreapta a corpului

Pub

Raportează o eroare

Știm că nu suntem perfecți.

Dacă ai depistat o eroare în text, te rugăm să selectezi pasajul greșit, și să apeși CTRL+ENTER pentru a o expedia editorilor noștri.

Îți mulțumim că ne ajuți să fim mai buni.