Ce se întâmplă cu lira Turciei. Astăzi a mai pierdut 12%

Lira turcească a mai pierdut 12% din valoarea sa față de dolar vineri, șoc ce a provocat căderi puternice ale monedelor unor țări emergente și ale acțiunilor emise de câteva bănci mari europene.

Ce se întâmplă cu lira Turciei. Astăzi a mai pierdut 12%
(simbol)

Investitorii au pus sub semnul întrebării de luni de zile sănătatea finanțelor publice din Turcia și capacitatea acestei țări de a își plăti datoriile. Până vineri, aceste preocupări au lovit direct doar Turcia, însă acum s-au extins pe piețele externe, potrivit Wall Street Journal.

Pub

Lira turcească a pierdut teren în faţa dolarului imediat după decizia instanţei de la Washington de a impune sancțiuni pentru doi din miniștrii lui Tayyip Erdogan, din cauza pastorului american judecat de Turcia pentru acuzații de terorism. Prăbușirea lirei a reflectat astfel îngrijorările investitorilor legate de tensiunile cu Statele Unite.

În replică, Erdogan a avertizat că Statele Unite vor pierde un aliat puternic şi sincer dacă nu îşi schimbă atitudinea faţă de ţara sa. Ulterior, el a revenit cu un mesaj în care îi ruga pe cetățenii turci să schimbe valută, pentru a combate deprecierea lirei.

Banca Centrală a Turciei a decis, în luna mai, să majoreze dobânda de politică monetară cu 300 de puncte de bază, în ideea de a pune capăt scăderii cursului de schimb al lirei şi a restabili încrederea investitorilor, afectaţi de politica intervenţionistă a preşedintelui Tayyip Erdogan, transmite Reuters, citat de Agerpres.

De la începutul anului şi până în prezent, lira turcească a pierdut 28% din valoare iar investitorii se aşteptau ca această prăbuşire să oblige Banca Centrală să intervină.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub