Avioane de luptă F-16 româneşti, trimise în Ucraina în contextul tensiunilor NATO-Rusia

Oficialii de la Kiev au anunţat săptămâna aceasta organizarea în octombrie a unui amplu exerciţiu aerian în Ucraina, la care vor participa aparate de zbor din forţele aeriene ale SUA, dar şi ale României, scrie stirileprotv.ro.

Avioane de luptă F-16 româneşti, trimise în Ucraina în contextul tensiunilor NATO-Rusia

Anunţul a fost făcut de colonelul Roman Yurchil, purtătorul de cuvînt al forţelor aeriene ucrainene, care a precizat pentru presa rusă şi ucraineană că exerciţiul multinaţional Clear Sky 2018, programat încă de anul trecut, va avea loc la mijlocul lunii octombrie.

Va fi cel mai mare exerciţiu aviatic de la proclamarea independenţei Ucrainei, la el participând forţe din SUA, România, Polonia, Danemarca, Marea Britanie, Franţa şi Estonia

Pub

Exerciţiul multinaţional va avea loc la baza aeriană Vinnîţea, va ţine două săptămâni şi, potrivit Defence Blog, forţele aeriene române vor trimite aparatele multirol F-16 Fighting Falcon, achiziţionate recent din Portugalia. Oficialii de la Kiev spun că exerciţiul urmăreşte dezvoltarea interoperabilităţii între forţele ucrainene şi cele ale SUA şi aliaţilor NATO.

Pe de altă, exerciţiul ar putea provoca o reacţie a Kremlinul, dat fiind că pregătirile militare ale Ucrainei şi NATO vizează în primul rând apărarea unei posibile agresiunie ruseşti şi au loc în contextul acutizării tensiunilor între Rusia şi Occident. Guvernul de la Kiev acuză constant încălcări ale spaţiului său aerian de către aparate de zbor ruseşti, iar de la începutul lui 2018 şi până acum aviaţia miliară ucraineană a fost de două ori în cel mai înalt grad de alertă.

De asemenea, avioanele F-16 achiziţionate de ţara noastră şi care vor participa la exerciţiul din Ucraina trezesc îngrijorare la Moscova, deoarece sunt printre modelele de aeronave care pot transporta noua generaţie de bombe nucleare americane, B61-12. Rusia consideră că aceasta ar putea fi cea mai periculoasă armă atomică dezvoltată de SIA, din cauza preciziei, dar şi a volumului redus de praf radioactiv produs de explozie. În plus, B61-12 poate lovi ţinte la câţiva metri sub pământ, ceea ce ar face inutile multe adăposturi nucleare.

Experţii ruşi se tem că B61-12 va intra în dotarea forţelor NATO din Europa, pentru a fi folosită la lovituri tactice în cazul unui război cu Rusia. Primele informaţii neoficiale indicau însă că astfel de bombe vor fi desfăşurate doar în Belgia, Germania, Italia, Olanda şi Turcia începând din 2020. 

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub