Andrei Gargalîc, omul de afaceri care a prejudiciat statul cu circa șapte milioane de lei, a scăpat de închisoare

Andrei Gargalîc, reținut de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale în luna octombrie 2017 pentru eschivarea de la achitarea impozitelor şi taxelor, se află de două luni în libertate. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de către șeful-adjunct PCCCOS, Vitalie Busuioc. 

Andrei Gargalîc, omul de afaceri care a prejudiciat statul cu circa șapte milioane de lei, a scăpat de închisoare
(Foto: allfun.md)

Dânsul a precizat că Gargalîc a fost condamnat la trei ani cu suspendare din motiv că și-a recunoscut vina și a restituit suma prejudiciului adus bugetului public prin neachitarea impozitelor.

Omul de afaceri, care s-a aflat în arest preventiv timp de jumătate de an, în urmă cu două luni la pronunțarea sentinței, a fost eliberat din sala de judecată.

Pub

Amintim că pe 17 august 2017 a fost pornită o urmărire penală pentru evaziune fiscală în proporții deosebit de mari de către întreprinderile gestionate de Andrei Gargalîc.

S-a stabilit că Andrei Gargalîc este unul din apropiații lui Grigore Caramalac, alias "Bulgarul", și exponentul acestuia în afacerile din Republica Moldova.

Începutul activității financiare a celor doi este de la momentul fondării întreprinderii SRL „Intervis”. La ziua de naștere a lui Grigore Caramalac din anul 2016 a fost prezent și Gargalîc, se mai scrie în comunicatul PCCOCS.

Urmărirea penală a stabilit că din perioada 2007 - prezent, factorii de decizie ai S.R.L. „Club Royal Park Company”, fiind asistată de întreprinderea offshore „Kyriant Trading Limited” care și este fondatorul primei companii, prin intermediul întreprinderilor paravan „SRL Moldconstruct Market” și SRL „Moldconstruct Service”, ulterior și a întreprinderilor delincvente de tip „fantomă” - SRL „Sinis”, SRL „Azur International”, SRL „Grain-Groupe” și SRL „Climcom-Investgrup”, s-ar fi eschivat de la achitarea impozitului pe venit în sumă totală de 3 791 277 lei și a TVA-ului în sumă totală de 6 318 795 lei, bani ce se presupune că ar fi fost investiți în construcția bunurilor imobile din str. Trandafirilor 6/2, mun. Chișinău.

În aceeași perioadă, factorii de decizie ai S.R.L. „Club Royal Park Company” (Gargalîc), prin intermediul SRL „Impex Bussinescom”, companie care până la 12.07.2016 a avut  în calitate de fondator și administrator aceiași persoană ca și SRL „Club Royal Park Company”, utilizînd întreprinderea delincventă de tip „fantomă” - SRL „Rumitox”, ar fi utilizat scheme criminale de evaziune prin neachitarea impozitului pe venit în sumă totală de 3 415 248 lei și a TVA-ului în sumă totală de 5 692 080 lei.

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub