Alexandru Slusari susține că primarii și președinții din diferite raioane ale țării sunt impuși să semneze o adresare către oficialii europeni în urma Rezoluției PE

În opinia vicepreședintelui Pltaformei Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari, guvernarea ar impune mai mulți primari și președinți din diferite raioane ale țării să semneze o adresare către oficialii europeni, după ce la data de cinci iulie a fost adoptată o Rezoluție prin care asistența macrofinanciară a fost suspendată pe o perioadă. Dânsul susține că această scrisoare ar conține multiple plângeri precum că în urma Rezoluției Parlamentului European au de suferit oameni simpli, „care de dimineață pînă noapte întreabă primarii dacă o să mai vină bani de la UE”.

Foto: UNIMEDIA

„Parvine informația din mai multe colțuri ale țării precum că guvernarea impune pe primarii și președinți ai raioanelor să semneze o adresare către oficialii europeni.

Deși, Plahotniuc și marionetele lui s-au bătut în piept că cetățenii nici nu vor simți lipsa asistenței macrofinanciare, scrisoare colectivă antieuropeană, elaborată în sediul lui Plahotniuc, conține multiple plângeri precum că în urma Rezoluției Parlamentului European au de suferit oameni simple, care de dimineață pînă noapte întreabă primarii dacă o să mai vină bani de la UE”, menționează Slusari.

UNIMEDIA amintește că Parlamentul European a aprobat o Rezoluție, ca urmară a ultimelor evenimente care au avut loc la Chișinău, în special, invalidarea alegerilor locale din capitală.

În Rezoluție, europarlamentarii îndeamnă Comisia Europeană "să suspende orice plăți prevăzute de asistență macrofinanciară (AMF) pentru Moldova" și, totodată, "să suspende sprijinul bugetar pentru Moldova, utilizând precedentul din iulie 2015, când o astfel de suspendare a avut loc în urma crizei bancare".

Guvernul a venit cu o reacție în care se spune că, pe lângă Executiv, și autoritățile din UE "poartă o responsabilitate" pentru faptul că "lucrurile nu merg încă așa cum trebuie".

Potrivit lui Candu, Uniunea Europeană a obosit de regiune, iar această schimbare de dispoziție a dus la o mare greșeală. 

 

 

Pub

Raportează o eroare

Știm că nu suntem perfecți.

Dacă ai depistat o eroare în text, te rugăm să selectezi pasajul greșit, și să apeși CTRL+ENTER pentru a o expedia editorilor noștri.

Îți mulțumim că ne ajuți să fim mai buni.