90% din deşeurile din plastic ce poluează oceanele provin din doar 10 ape curgătoare din Asia şi Africa

Un studiu şocant arată că 90% din deşeurile din lume provin din 10 ape curgătoare din Asia şi Africa.

În timp ce membrii unor guverne din întreaga lume încearcă să rezolve problema poluării oceanelor cu deşeuri plastice, cercetătorii au reuşit să descopere apele curgătoare care transportă cea mai mare cantitate de plastic în oceane. 

90% din deşeurile din plastic ce poluează oceanele provin din doar 10 ape curgătoare din Asia şi Africa
imagine simbol (Foto: Economica.net)

Conform Mail Online, peste 2,26 trilioane de deşeuri din plastic plutesc în oceane, însă prin detectarea surselor majore, precum Yangtze sau Gange, cantitatea s-ar putea înjumătăţi. Studiul a fost realizat de Centrul pentru Cercetarea Mediului HelmHoltz din Germania. Specialiştii susţin că cea mai eficientă metodă de reducere a cantităţii de plastic din oceane este prin găsirea principalelor surse de poluare. 

„Un lucru este clar, această situaţie nu mai poate continua'', a declarat dr. Christian Schmidt, hidrolog din cadrul centrului. „Însă pe cât de imposibil este să curăţăm deşeurile care au ajuns deja în oceane, trebuie să încercăm să reducem afluxul provenit din apele curgătoare”, a adăugat el. ,

Pub

Echipa sa a analizat datele privind deşeurile din 79 de probe prelevate din 57 de ape curgătoare. Fluviul Yangtze din China este cel ce transportă cea mai mare cantitate de deşeuri, aproximativ 1,5 milioane de tone de plastic, anual, conform studiului. Specialiştii avertizează că microplasticul poate distruge, în general, sănătatea animalelor marine, însă chiar şi aşa curăţarea lui în întregime este imposibilă. 

Dr. Schmidt afirmă că specialiştii trebuie să înţeleagă mult mai bine modul în care plasticul ajunge în oceane. 

Cum ți s-a părut articolul?
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0

Pub