Sportiva s-a confruntat cu o serie de probleme de sănătate, care i-au afectat antrenamentele și competițiile. După mai multe consultări cu specialiști, s-a decis că o intervenție chirurgicală era necesară pentru a-i reda mobilitatea și pentru a preveni agravarea situației. Intervenția va fi realizată de o echipă de medici renumiți în domeniul ortopediei, cunoscuți pentru experiența lor în tratarea sportivilor.
În urma intervenției, Anastasia Nichita va începe un program de recuperare intensiv, menit să o readucă în formă optimă. Sportiva a declarat că este hotărâtă să revină mai puternică și mai pregătită pentru competiții. De asemenea, aceasta a subliniat importanța sprijinului primit din partea logodnicului său care au fost alături de ea în această perioadă dificilă.
Moldoveanca Anastasia Nichita a cucerit medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Paris. Ea a luptat în finală cu japoneza Tsugumi Sakurai. În primul său meci, Anastasia a învins-o pe nemțoaica Sandra Paruszewski cu un scor de 9–0, iar în sferturile de finală, luptătoarea noastră a trecut de brazilianca Giullia Penalber, cu 5–0, calificându-se în semifinale.
În semifinale, Anastasia Nichita a dispus de chinezoaica Kexin Hong.
Anastasia Nichita a reușit să scrie istorie pentru Republica Moldova, în pofida faptului că a avut accidentări în timpul pregătirilor pentru olimpiadă. La doar două luni înainte de competiție, Anastasia a fost operată la genunchi și a plecat în Grecia, pentru reabilitare.
Sportiva a fost ținta unui nou val de critici și mesaje pline de ură pe rețelele de socializare, după prestația sa la Jocurile Olimpice. Chiar dacă a dat dovadă de o performanță remarcabilă și o determinare de fier, Anastasia Nichita reușind să aducă acasă medalia de argint, acest fapt a stârnit, totuși, nemulțumirea unor urmăritori.
Pe 14 februarie curent, Anastasia Nichita a ajuns la spital. S-a întâmplat după ce sportiva a primit o traumă în timpul unei lupte, din care a ieșit învingătoare, la Campionatul European la Lupte, desfășurat la București.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!