6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
„Este foarte periculos să acționăm în direcția ieșirii din CSI”. Dodon: Economia și oamenii vor avea de suferit enorm

Fostul șef al statului, Igor Dodon, califică declarațiile președintei Maia Sandu privind o eventuală ieșire a Moldovei din CSI drept PR politic și susține că un asemenea pas ar putea crea consecințe grave pentru economie și populație. „Aceasta va însemna încetarea pentru Moldova a funcționării Zonei de Liber Schimb cu țările CSI și, în primul rând, a regimului fără taxe pentru exporturile noastre, ceea ce va afecta activitatea a mii de întreprinderi din Moldova, unde lucrează sute de mii de oameni”, a precizat Dodon.

Foto: UNIMEDIA
„Aș vrea să atenționez reprezentanții conducerii actuale a Republicii Moldova cu privire la unele declarații pripite, eronate și periculoase precum ar fi o posibilă ieșire din CSI.
Nu vreau să intru prea mult în detaliile politice ale acestor declarații, deși toți înțeleg foarte bine că afirmația despre o eventuală ieșire a Moldovei din CSI, la fel ca și cererea de ieri privind aderarea la UE, sunt obiective ale programului partidului de guvernământ și nu reflectă opinia majorității cetățenilor Republicii Moldova (astfel de decizii se iau în cadrul referendumurilor naționale). Aceste grandioase acțiuni de PR vor rămâne doar pe hârtie. Și chiar dacă Moldova va obține vreodată statutul de candidat la aderarea în UE, țara noastră nu va deveni membru al acestei comunități în următoarele decenii (astfel de țări, cum ar fi Turcia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Albania, Serbia etc. au obținut statutul de candidat zeci de ani în urmă, dar așa și nu au devenit membri ai UE și nu sunt perspective de aderare în viitorul apropiat).

Atrag atenție și la consecințele pentru economie și populație în cazul retragerii Republicii Moldova din CSI. Aceasta va însemna încetarea pentru Moldova a funcționării Zonei de Liber Schimb cu țările CSI și, în primul rând, a regimului fără taxe pentru exporturile noastre, ceea ce va afecta activitatea a mii de întreprinderi din Moldova, unde lucrează sute de mii de oameni.

În ultimii ani, ponderea statelor CSI în volumul total al exporturilor de mere moldovenești a constituit 99%, de struguri în stare proaspătă – circa 50%, caise, cireșe, piersici, prune – circa 60%, fructe uscate – circa 40%, conserve de legume – 70%, produse de patiserie și vinuri – circa 30%, băuturi alcoolice – 50%. Aproximativ 90% din toate medicamentele exportate din țară sunt livrate pe această piață, 80% - produse din carton, circa 50%- cutii, lăzi, peste 20% - covoare etc.

În cazul în care Moldova va ieși din CSI, nu doar că vor înceta să funcționeze acordurile și contractele care vizează relațiile economice, dar va fi pus în pericol și regimul fără vize. E greu de imaginat amploarea problemelor care pot apărea pentru sute de mii de cetățeni de-ai noștri care lucrează în Federația Rusă, studiază sau intenționează să studieze în țările CSI, planifică să plece la odihnă sau tratament în aceste țări etc.

Este foarte periculos să facem astfel de declarații și să acționăm în direcția ieșirii din CSI, mai ales în condițiile actuale când, în contextul evenimentelor din Ucraina, s-au întrerupt mai multe relații economice dintre Moldova și partenerii noștri tradiționali din Est. Fluxurile de transport și logistică, financiare, bancare și comerciale, create de-a lungul deceniilor s-au evaporat în câteva zile, iar agenții economici din Moldova suportă deja pierderi de milioane.

Acum nu este cazul să se facă declarații și acțiuni politice pripite. Este necesar să calmăm oamenii și agenții economici, să identificăm oportunități de reluare a comerțului cu Rusia și alte țări CSI, să folosim platforma UEEA, unde Moldova are statut de observator din 2018”, a punctat Igor Dodon, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Șefa statului, Maia Sandu, confirmă că Republica Moldova va trebui să renunță la statutul de țară membră a CSI, pentru a adera la Uniunea Europeană, dar spune că acest lucru nu se va întâmpla în perioada imediat următoare. „Atunci când vom avansa suficient de mult pe parcursul european, atunci vom considera și momentul potrivit când Republica Moldova va trebui să renunțe la CSI”, a precizat președinta.

Republica Moldova a depus, ieri, cererea de aderare la Uniunea Europeană. Documentul a fost semnat de șefa statului, Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și prim-ministra Natalia Gavrilița. „Unele decizii trebuie luate prompt și hotărât, folosind oportunitățile oferite de peisajul schimbător al lumii”, a declarat Maia Sandu.


Pub