Cele mai dificile momente din pandemie…
Situații
dificile au fost multe și au fost foarte diferite. A fost foarte greu de la
început din cauza incertitudinii, erau multiple necunoscute, noi nu știam exact
cum și cât o să evolueze acest virus. Nici în lume nu se cunoștea totul cu
exactitate despre Covid-19. Iar așa cum urma să aflăm mai târziu, greul cel
mare abia ne aștepta.
Centrul
Covid-19 a activat la o capacitate destul de înaltă pe toată durata pandemiei,
însă au fost momente de vârf, în special pentru mine, atunci când nu erau
locuri libere în staționar. Treptat se mai activau unele instituții medicale
pentru lupta cu infecția, dar noi oricum rămâneam cu lipsă de locuri. De multe
ori, din cauza insuficienței de locuri trebuia să despărțim familii, deoarece
nu puteam interna doi membri ai familiei bolnavi în același spital. Aici a fost
momentul psihologic cel mai greu. Au mai fost și pacienți care aveau încredere
în anumite instituții. Doar că starea lor nu le permitea să meargă anume în
acea instituție, astfel apăreau conflicte și tensiune suplimentară între noi și
pacienți.
Și desigur
epuizarea, deoarece toți noi am lucrat peste program și nu am fost în concediu.
Fiecare dintre noi înțelegea, că dacă eu plec să mă odihnesc, aceasta ar
însemna un efort dublu pus pe umerii unui colegi.
Spitalul
„Sf. Treime” a luat partea mare a loviturii din sistem în ceea ce constă
gestionarea pandemiei. Odată cu scăderea numărului de cazuri, într-adevăr multe
spitale au ieșit din profil Covid, noi tot am redus la maxim numărul de secții
de profil Covid, ca să putem asigura urgența pacienților noncovid. În acest
moment, în cadrul spitalului este activă secția de terapie intensivă Covid-19,
staționarul mobil modular Moldexpo și Centrul de triere.
Vaccinarea medicilor împotriva COVID-19
Așa cum
suntem instituția care am lucrat cu cele mai grave forme de Covid-19, iar mulți
dintre colegii noștri au fost infectați și au avut o boală grea - noi am
aștepta foarte mult vaccinul. Înțelegeam că aceasta este unica șansă să revenim
la normalitate. Fiecare dintre noi cunoștea Planul național de imunizare, știam
vaccinurile care sunt aprobate, care sunt avantajele vaccinării. Noi așteptam
vaccinul! Am discutat și cu fiecare secție despre tipurile de vaccin. Eram
pregătiți pentru vaccinare încă din luna ianuarie, atunci am identificat toți
doritorii. Totodată, vaccinarea nu a fost obligatorie, dar una benevolă ca și
peste tot. Medicii și personalul spitalului s-a vaccinat în primele 4 zile după
ce a fost adus vaccinul AstraZeneca. O parte din angajați s-au vaccinat și cu
Pfizer, după ce serul a fost adus în țară.
Campania de imunizare din Republica Moldova
Noi
înțelegem că vaccinarea ne ajută specific să înlăturăm această patologie. Ne
dorim, ca și în alte țări, să obținem imunitatea colectivă. Aceasta poate fi
obținută de la 60-70% de persoane imunizate. S-au făcut eforturi mari, însă mai
este mult de lucru privind vaccinarea împotriva Covid-19.
Suntem
puțin dezamăgiți, fiindcă persoanele care au avut de suferit din cauza Covid-19
și care au pierdut persoane dragi, oricum încă nu sunt încrezuți în vaccin. Aș
vrea să menționez despre Centrul Municipal de Vaccinare și Maratoanele care se
organizează, deoarece prin intermediul acestora se oferă oamenilor un proces de
imunizare accesibil și sigur. Prin campania inițiată în Republica Moldova s-a
dorit ca fiecare persoană să aibă acces cât mai aproape și cât mai facil la
vaccinarea împotriva Covid-19.
Ceea ce am observat din timpul Maratonului la care am participat, aflându-mă mai aproape de populația care venea la vaccinare, pot să zic că foarte mulți care veneau să se vaccineze, nu o făceau din motiv medical, dar din dorința de a călători. Astfel, oamenii alegeau vaccinul nu pentru eficacitate, dar pentru data rapelului și pentru ca în trei săptămâni să obțină certificatul de imunizare anti-Covid-19.

Atunci când vedem că mai sunt țări cu o rată de mortalitate mare, un exemplu ar fi India, înțelegem că pentru ei orice vaccin ar fi un colac de salvare. Noi avem vaccin în țară, avem și de unde alege, avem vaccinuri aprobate, eficiente, avem posibilitatea de a ne vaccina și trebuie să ne vaccinăm.
Sunt vaccinată împotriva Covid-19
Personal sunt vaccinată cu AstraZeneca ca și majoritatea medicilor care s-au imunizat în prima etapă. Nu am ezitat nici pentru o secundă, chiar dacă știam că peste două săptămâni urma să primim vaccinul Pfizer, am considerat că aceste două săptămâni sunt un termen prea lung. Am vrut să fiu vaccinată cât mai repede, cu toate că am suportat boala și aveam anticorpi. M-am vaccinat înainte de 8 martie, înțelegeam că urma să am anumite reacții, dar nu mă interesau, eram fericită că am primit vaccinul.
Vom reveni la viața de înaintea pandemiei?
Cu toții ne dorim să obținem imunitate colectivă, libertate și să eliminăm distanțarea fizică, dar nu cred că viața va mai fi la fel. Și nu neapărat din cauza ca Covid-19 va rămâne, dar din motiv că acest virus a avut un impact foarte mare atât psihologic, cât și medical asupra noastră, a tuturor. Pe toți ne-a marcat, ne-am schimbat prioritățile și ni le-a revizuit. Dacă vorbim de partea medicală, nu putem spune cu exactitate dacă Covid-19 va dispărea total sau va rămâne ca ceva sezonier. Însă, consecințele care au fost asupra populației sunt foarte mari din punct de vedere medical. Sunt pacienți care au rămas cu sechele pe viață.
Oamenii trebuie să se vaccineze
Vaccinul este singura modalitate și unicul instrument de a preveni specific această patologie. Avem vaccinuri aprobate, certificate și eficiente, disponibile în Republica Moldova. Nu există contraindicații absolute pentru vaccinare, decât procesele inflamatorii acute. Persoanele care au suferit boala se pot vaccina după ieșirea din carantină sau după o lună. Vaccinul ne crește titrul de anticorpi, ne crește protecția față de acest virus. Îndeamnăm toată lumea să se vaccineze!
Campania
„Pentru Viață. Pentru Sănătate” din cadrul proiectului Împreună împotriva
Covid-19 – Mannheim - Chișinău - Cernăuți este implementată de Primăria
municipiului Chișinău, cu suportul Orașului Mannheim, Engagement Global,
Service Agency Communities in One World și Ministerul Federal pentru Cooperare
și Dezvoltare Economică.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!