4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
(foto) Interpol cere ajutor pentru identificarea cadavrelor a 22 de femei, găsite moarte în Germania, Belgia şi Olanda

Organizaţia internaţională de cooperare a forţelor de poliţie Interpol a anunţat miercuri lansarea unei campanii inedite, menită să ajute la identificarea cadavrelor a 22 de femei găsite de-a lungul mai multor decenii în Germania, Belgia şi Olanda şi la avansarea anchetele asupra acestor cazuri nerezolvate, scrie digi24.ro, cu referire la AFP.

Foto: digi24.ro

Descoperite, în cazul celui mai vechi, într-o parcare de pe o autostradă din Olanda în octombrie 1976, iar cel mai recent într-un parc comunal din Belgia în 2019, aceste cadavre nu au putut fi identificate de poliţiile naţionale, „în parte” pentru că aceste femei nu erau originare din aceste ţări, potrivit comunicatului Interpol.

„Este posibil ca aceste cadavre să fi fost depuse în locurile unde au fost găsite pentru a face mai dificilă ancheta criminală”, subliniază organizaţia internaţională de cooperare a forţelor de poliţie înntr-un comunicat.

În mod concret, Interpol va publica pe site-ul său şi pe paginile sale din reţelele sociale o selecţie de informaţii rezervate până acum doar uzului intern, conţinute în ale sale aşa-zise „notiţe negre”, dedicate identificării resturilor umane.

Pentru fiecare dintre cele 22 de victime vor fi difuzate o fotografie realizată pe baza unor tehnologii de reconstrucţie facială şi elemente despre locul şi data descoperirii trupului, obiectele personale, hainele şi contextul.

„Toate pistele pentru rezolvarea acestor „cold cases” au fost (deja) abordate. Anchetele se află într-un punct mort şi noi sperăm că atenţia publicului va permite avansarea lor”, a explicat Francois-Xavier Laurent, responsabil al bazelor de date ADN la Interpol.

„Familia, prietenii, colegii care poate a doua zi nu au mai văzut-o pe acea persoană” ar putea furniza informaţii, ar putea aduce „chiar şi un indiciu infim”.

Identificarea unui corp „are două obiective: a reda numele acestei persoane şi a anunţa familiile şi de a deschide piste pentru a găsi suspecţii în cazul unei crime”, adaugă Laurent.

Aceste dosare „nu au legătură între ele”, însă ele au în comun „contextul lor internaţional”, precizează acest responsabil.

„Unele dintre aceste femei se presupune că vin din regiuni din Europa de Est”, se mai spune în comunicat. „Poate fi vorba de femei care au decis să călătorească în scop turistic, dar şi de potenţiale victime ale traficului de fiinţe umane”, adaugă Laurent.

Denumită „Identify Me”, această primă campanie ar putea fi extinsă ulterior la alte cazuri.




Pub