50.391 Studiu Nature: 50.391 decese europene din căldura verii 2026 63 63 de încălcări ale spațiului aerian în o singură săptămână, cifră record pentru 2026 0,83 mg/l Accident mortal Hîncești: șofer beat 0,83 mg/l alcool, fără permis 16 °C Maximă de 16 grade astăzi la Chișinău, vreme stabilă fără ploi
(video) Ce spune avocatul lui Vlad Filat despre confiscarea banilor lui Luca Filat și proveniența acestei sume exorbitante

Fiul fostului premier Vlad Filat a fost lipsit de aproape jumătate de milion de lire sterline de autoritățile din Marea Britanie. În acest sens, avocatul lui Vlad Filat a comentat că toate „speculațiile privind fondurile lui Luca Filat nu au nicio legătură cu anumite companii de-ale lui Vlad Filat”.

„Eu i-am comunicat domnului Filat despre acest lucru. Personal am fost în Marea Britanie și am clarificat toate aceste lucruri legate de acel proces.

Deci, acel proces într-adevăr l-a vizat pe domnul Luca Filat. A fost omis faptul că acesta a fost un proces civil. Vlad Filat nu a fost parte la acele proceduri [...] Toate speculațiile la fondurile lui Luca nu au careva legături cu comapaniile lui Vlad Filat.

Domnul Filat a fost reținut în 2015, iar fiul său a plecat în 2016. Din câte am fost informat, procedura încă derulează. A fost depus apel”, a spus Victor Munteanu.

Întrebat de unde provin sumele imense pe care le deține Luca Filat, Victor Munteanu a meționat că nu cunoaște.

„Atât timp cât nu provin din sursele lui Vlad Filat, nu pot să vă spun”, a precizat avocatul.

Mai mult, Munteanu a refuzat să menționeze dacă a vorbit sau dacă a avut vreo întrevedere cu Luca Filat.

UNIMEDIA amintește că fiul fostului premier Vlad Filat, care închiria cu 1000 de lire pe zi, apartamentul din Knightsbridge, a fost forțat să predea aproape jumătate de milion de lire sterline.

Potivit sursei, Luca Filat, în vârstă de 22 de ani, care la moment își face studiile la Londra, a vrut să achite 390.000 de lire sterline pentru chiria unui penthouse din Knightsbridge. Din motiv că nu a putut demonstra proveniența sursei financiare, banii au fost confiscați, anunță Agenţia Naţională de Combatere a Criminalităţii Organizate din Marea Britanie.


Pub