31,80 lei/l Benzină 31,80, motorină 36,16 lei/l — noile prețuri ANRE de mâine 2.057 2.057 cazuri IACRS în săptămâna 19–25 oct — 4 COVID și 3 gripă (1 deces) 750.000 750.000 IDNP-uri compromise în atac cibernetic major — date personale și financiare expuse 250.000.000 € Mall de 250 mln € la Stăuceni — 1,3% din PIB, cea mai mare investiție recentă
„O gogoașă galbenă”. Octavian Țîcu nu crede că Moldova ar putea depune cerere de aderare la UE, în patru ani, cum afirmă PAS

Președintele Partidului Unități Naționale, Octavian Țîcu, a comentat declarațiile celor de la PAS, precum că-n patru ani Moldova ar urma să depună cerere de aderare la Uniunea Europeană. „Este o gogoașă galbenă”, a spus ironic Octavian Țîcu, la emisiunea Puterea a Patra la N4.

Foto: UNIMEDIA

„Este o gogoașă galbenă, în primul rând cererea de aderare Europeană trebuie armonizată cu cererea de aderare la Alianța Nord-atlantică, deci nu există excepție în procesul de aderare la Uniunea Europeană decât prin Alianța Nord-atlantică.

Nu poate Uniunea Europeană să se angajeze într-un proces de integrare europeană cu un stat al cărui securitate și siguranță este în mâinile Federației Ruse, iar Republica Moldova nu are construit un sistem de apărare și securitate care să garanteze majoritatea reformelor care încearca să le facă”, a menționat Octavian Țîcu.

Recent, deputatul PAS Mihai Popșoi a declarat că actuala guvernare va depune cerere de aderare la UE, în 2025. „Nu pot da acum un termen exact, dar după patru ani de guvernare PAS sunt toate premisele să depunem cerere de aderare la UE. Asta dacă noi, dar pot să vă spun că suntem determinați, vom realiza planurile asumate. Astfel, vom fi pregătiți să depunem cererea de aderare la UE. Bine, mai contează și conjunctura din UE în acea perioadă. Acum există deschidere și avem planuri. Dacă ne va reuși să transpunem în realitate aceste planuri, atunci putem chiar grăbi foarte mult procesul. Și asta mulțumită, în primul rînd deschiderii din partea partenerilor noștri europeni. Dar în cele din urmă, totul depinde de felul în care se vor mișca lucrurile în R. Moldova”, a declarat Popșoi.


Pub