79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(video) Ministrul Buzu: „Pe 28, o să vedem dacă suntem popor sau bîdle”

Ministrul Muncii și Protecției Sociale a fost suprins la o întrevedere cu alegătorii, unde sugerează că cei care nu vor vota PAS sunt „bîdle”.

Foto: Alexei Buzu

„Pe 28 va fi un exercițiu în care o să fie o oglindă în fața noastră și acolo vom vedea suntem un popor sau suntem bîdle”, declară Alexei Buzu la întrevedere cu cetățeni.


Ministrul PAS nu a comentat declarația, care a stârnit revolte în societate.

„Domnule Buzu, nu trebuie să așteptați până pe 28 septembrie ca să aflați cine sunt bîdlele.

Noi și astăzi putem să vă spunem”, a comentat candidata independentă la parlamentare, Tatina Crețu.

Nu e primul scandal în care este implicat ministrul Buzu în această săptămână. Oficialul a mers la sudul țării și a oferit unui sat un microbuz cumpărat din banii statului, pe care a fost scris cu litere mari „Donat de Guvernul RM”.


Pub