35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Un microbuz declarat furat în Olanda a fost depistat la frontiera moldo-română. Ce le-a spus șoferul polițiștilor de frontieră

Un microbuz semnalat ca fiind furat din Olanda a fost descoperit de polițiștii de frontieră români în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, în timpul unui control de rutină. Autovehiculul a fost indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor, iar cazul este documentat de angajații Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași.

Foto: ITPF

Potrivit informațiilor oficiale, incidentul s-a produs în data de 17 decembrie curent, în jurul orei 20:50. La PTF Albița s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control un bărbat în vârstă de 44 de ani care transporta, cu ajutorul unei platforme, un microbuz fabricat în anul 2016.

Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autovehiculului transportat, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare. În urma acestora, s-a constatat că microbuzul figura în bazele de date ca fiind furat, semnalarea fiind introdusă de autoritățile din Olanda.

Cu privire la cele constatate, bărbatul le-a declarat polițiștilor de frontieră că a achiziționat microbuzul din Germania, de la o persoană fizică, contra sumei de 7.000 de euro. Acesta a precizat că nu avea cunoștință despre faptul că autovehiculul este furat sau că ar fi implicat într-un litigiu.

În prezent, polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire. Totodată, microbuzul, estimat la o valoare totală de 50.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor și clarificării tuturor circumstanțelor.


Pub