„La fața locului, polițiștii au stabilit că un mijloc de transport de model GAZ, condus de un bărbat de 56 ani, nu ar fi respectat prevederile RCR , preliminar ar fi ieșit pe banda de deplasare din sens opus, tamponându-se cu un Mercedes condus de un bărbat de 30 ani.
Urmare a impactului, ambii șoferi au fost transportați la spital pentru acordarea ajutorului medical specializat”, a declarat pentru UNIMEDIA, ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Strășeni, Mariana Didenco.
Fiind testați alcolscopic, s-au constatat rezultate negative la prezența alcoolului în aerul expirat.


Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!