Totodată, o ploaie puternică, însoţită de grindină, a pus stăpânire pe orașul Vadul lui Vodă.
Salvatorii îndeamnă oamenii să evite aflarea sub arbori și piloni electrici, dar și aflarea în zonele apropiate în cazul căderii firelor de înaltă tensiune. Totodată, populația este rugată să nu iasă din casă sau să pornească la drum, în acest interval de timp. Mai mult, specialiștii recomandă reamplasarea autovehiculelor aflate sub copaci, în locuri sigure, în vederea evitării prăbușirii arborilor peste acestea.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a anunțat un cod galben de instabilitate atmosferică. Atenționarea este valabilă pentru astăzi, începând cu ora 16:00 și va dura până în ziua de mâine, 27 iulie, ora 08:00.
Premierul Dorin Recean a cerut, în cadrul ședinței de Guvern, Ministerului de Interne să accelereze activitatea de lucru a Comisiilor Situațiilor Excepționale locale pentru a înlătura consecințele furtunii din noaptea trecută. Totodată, Recean a subliniat că urmează să fie aprobată distribuirea din rezervele de stat a tot ce e necesar celor care au avut de suferit.
Precipitațiile cu descărcări electrice și vântul puternic din noaptea de 25 – 26 iulie au provocat numeroase căderi de arbori și crengi peste liniile electrice, producând astfel rupturi de conductoare soldate cu întreruperea avariată a livrării energiei electrice către consumatorii deserviți din partea de centru și sud a țării. Astfel, conform situației operative de la ora 9:00 a zilei de 26 iulie, energia electrică lipsește parțial în 48 de localități din raioanele Criuleni, Orhei, Telenești, Călărași, Ialoveni, Hâncești și Cimișlia, Leova.
Furtuna de noaptea trecută a făcut prăpăd și în capitală. Astfel, primarul capitalei și-a arătat nemulțumirea față de activitatea Serviciului Hidrometeorologic. „Nu este pentru prima dată când se prognozează una, dar avem alta”, a declarat Ceban.
Salvatorii IGSU din nordul și centrul țării lucrează în regim sporit în urma condițiilor meteorologice nefavorabile, înregistrate în seara zilei de 25 iulie 2023. Potrivit datelor colectate din subdiviziunile teritoriale a Inspectoratului, de intervențiile angajaților IGSU a fost nevoie în 13 localități din raioanele Edineț, Fălești, Râșcani, Bălți, Glodeni, Soroca, Criuleni, Hîncești, Ștefan Vodă, Ialoveni, Ocnița, Drochia, dar și în capitală.
Ploaia și vântul puternic din această noapte au afectat mai multe raioane din nordul țării, printre care Edineț, Glodeni, Dondușeni, Rîșcani, Ocnița, Fălești, Drochia și municipiul Bălți.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!