Potrivit acestuia, inițiativa are drept scop consolidarea relațiilor dintre comunități și promovarea unui climat de respect reciproc în capitală.
„Unitatea, înțelegerea, prietenia și pacea ne reprezintă.
Astăzi, împreună cu reprezentanții tuturor naționalităților care locuiesc în Republica Moldova, am participat la plantarea Aleii Prieteniei în Parcul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”.
Ne dorim un Chișinău în care fiecare comunitate se simte acasă, respectată și parte a unui întreg.
Ne dorim liniște, înțelegere și pace – valori de care avem nevoie cu toții, mai ales în vremurile pe care le trăim.
La acțiune au participat peste 30 de asociații și circa 100 de persoane. Este un gest simbolic, dar important, care reflectă unitatea, respectul reciproc și diversitatea care ne definește”, a scris Ceban.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!