31,01 lei/l Benzina A95 scade la 31,01 lei/l, motorina la 36,10 – noile rate ANRE valabile de mâine 6.000.000 accesări 6 milioane de accesări în 4 zile pe servicii guvernamentale – intensitatea atacului cibernetic dezvăluită la audiențe 500 / 800 / 1.000 lei Compensații energie: minim 500 lei, maxim 800 lei (lemne/electricitate) sau 1.000 lei (gaze/termice) – noi praguri sezon rece 990.000 lei O femeie de 54 de ani, înșelată de escroci, a trasmis aproape 1 milion de lei – a împrumutat și a luat credit
Parlamentul a instituit moratoriu asupra procedurilor privind privatizarea sau concesionarea bunurilor publice

Parlamentul instituie moratoriu asupra proceselor în derulare de privatizare, concesionare și încheiere a parteneriatelor publice-private cu privire la bunurile publice, proprietate de stat. Hotărârea a fost adoptată de Parlament în ședința plenară de astăzi.

Moratoriul se va aplica până la prezentarea și aprobarea de către Parlament a concluziilor Comisiei de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizărilor publice, începând cu anul 2013.

Foto: UNIMEDIA

„În contextul unui proces amplu, dar netransparent de privatizări din ultimii ani (mai ales începând cu 2013) prin care au fost deetatizate proprietăți strategice ale statului cum ar fi Banca de Economii, Aeroportul International Chișinău, Tutun CTC, Gările Auto etc, în vederea evaluării procesului de privatizare și asigurării de corectitudinea acestor decizii, Parlamentul Republicii Moldova a creat o comisie de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizărilor proprietății publice începând cu anul 2013.

Notăm că, unele procese de privatizare, parteneriate publice-private, concesionări au fost inițiate în regim de urgență, într-un mod suspect, la finalul mandatului, de către fosta guvernare PD. Pentru a bloca acele procese suspecte, autorul prezentului proiect consideră că, este justificată suspendarea excepțională a tuturor proceselor respective până la finalizarea activității Comisiei de anchetă, astfel încât să nu se ajungă la finalizarea unor proceduri ce va crea obstacole juridice la restituirea bunurilor publice în proprietatea Republicii Moldova”, argumentează autorii proiectului, Vladimir Țurcan și Vlad Batrîncea.

Tot astăzi, Parlamentul a adoptat o hotărâre prin care solicită Curţii de Conturi efectuarea auditului conformităţii privind deetatizarea proprietăţii publice şi a privatizării pe anii 2013-2019.

Până la sfârșitul anului, Curtea de Conturi va efectua auditul privatizării Air Moldova, Aeroportului Chișinău, Tutun CTC și Gările și Stațiile Auto.


Pub