„Corpul neînsuflețit a fost găsit în subsolul clădirii, era încălțată, acoperită cu crengi și gunoi. Era acoperită bine, dacă treceai pe alături, nu observai că este acolo. Miros urât nu era, a fost ger și în subsol se menținea o temperatură joasă.
La moment cazul încă este investigat. Avem anumite informații despre motivele care au dus la săvârșirea crimei, dar e prematur să le anunțăm. Posibil, un rol aparte l-au jucat emoțiile, dorințele.
E o crimă care a stârnit uimire în rândurile noastre, am rămas șocați de cruzimea acesteia. În practica mea, de peste 20 ani, pot să enumer cazuri unice de așa gen.
Urmează multe expertize, inclusiv cea psihologică.
E un caz foarte emoțional, ambii sunt adolescenți, care abia își încep viața, acest lucru își pune amprenta”, a spus Alexandr Haricikov, șeful așa-zisului Comitet de anchetă transnistrean.
Tânărul suspectat în moartea adolescentei de la Tiraspol, imediat după crimă ar fi fugit la un prieten, având mâinile pline de sânge și telefonul victimei.
Suspectul a fost reținut, după mai multe zile de căutări. Acesta s-ar fi predat benevol.
Ultima discuție pe care a purtat-o Svetlana la telefon, înainte să dispară, a fost cu prietenul său, Radmir, care anterior ar fi avut un conflict verbal cu Ilie, fostul ei iubit și principalul suspect în cazul omorului fetei.
Potrivit presei locale, băiatul pe nume Ilie și victima Svetlana au fost într-o relație de câteva luni, iar tânărul ar fi fost și printre cei care au participat la acțiunile de căutare a fetei.
Copila de 15 ani a fost găsită moartă într-o clădire nefinisată din apropierea unei școli din Tiraspol. Minora a fost dată dispărută și сăutată atât de așa zisele forțe de ordine transnistrene, cât și de localnici.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!