„Potrivit datelor preliminare ale anchetei, șeful Biroului Vamal Centru și brokerul, împreună cu alte persoane, identitatea cărora la moment nu poate fi dezvăluită, ar fi primit în mai multe tranșe suma de peste 40 000 de dolari, bani care erau destinați pentru facilitarea trecerii mărfurilor peste frontiera vamală a R. Moldova la importul de mărfuri în țară, destinate segmentului transnistrean, dar și pentru omiterea depistării multiplelor încălcări de legislație.
În urma acțiunilor efectuate, au fost depistate obiecte și documente relevante pentru cauză penală, inclusiv mijloace financiare în diversă valută ale căror proveniență urmează a fi investigată.
Acțiunile de urmărire penală continuă, sub conducerea procurorilor. Vom reveni cu informații suplimentare despre numărul total de persoane reținute și mijloacele financiare depistate la domiciliile și birourile de serviciu”, anunță CNA.
Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
Șeful Biroului Vamal Centru, Iurie Gore, a fost luat pe sus de ofițerii Centrului Național Anticorupție, după ce ar fi fost prins cu mită în flagrant.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!