Pentru candidații la categoria B, adaptarea vitezei urmează să devină unul dintre criteriile importante de evaluare. Totodată, examenul pentru motociclete ar urma să fie modernizat, iar sistemul de punctare și evaluare va fi recalibrat atât pentru proba teoretică, cât și pentru cea practică.
Autoritățile explică necesitatea modificării metodologiei prin alinierea sistemului național la Directiva (UE) 2025/2205. Potrivit ASP, procesul ar urma să apropie treptat examinarea din Republica Moldova de standardele europene și să contribuie la facilitarea recunoașterii și preschimbării permiselor moldovenești în Uniunea Europeană, în limitele cadrului juridic și ale acordurilor aplicabile.
Un alt obiectiv declarat este reducerea numărului de accidente rutiere.
Potrivit datelor prezentate de autorități, în 2025, în Republica Moldova au murit în accidente rutiere 189 de persoane, ceea ce reprezintă aproximativ 80 de decese la un milion de locuitori. Pentru comparație, media Uniunii Europene este de aproximativ 43 de decese la un milion de locuitori.
Proiectul mai face referire la datele Băncii Mondiale, potrivit cărora accidentele rutiere generează costuri economice estimate la aproximativ 3,1% din PIB-ul Republicii Moldova, conform datelor pentru anul 2020.
Noua metodologie nu este încă definitivă. Documentul se află în etapa de consultare publică, iar cetățenii sunt invitați să-l consulte și să transmită propuneri.
Proiectul poate fi consultat pe platforma particip.gov.md.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!