„Din cauza mea, pentru că sunt francez și pentru că am locuit la Nisa, petrecem mult timp aici. Dar trăim și în Austria, în Germania, în Africa de Sud, mai ales iarna. Călătorim în toată lumea, Ralf încă mai comentează cursele de Formula 1. Mergem pentru curse peste tot”, a declarat Étienne Bousquet-Cassagne.
Fostul star din Formula 1 a ieșit public, pe 14 iulie, și și-a prezentat „adevărata dragoste”. Étienne, politician francez de origine croată, are de doi ani o relație cu Ralf Schumacher, pilot de Formula 1 între 1997 și 2007.
„Este frumos, ne bucurăm că nu mai trebuie să ne ascundem relația, suntem ușurați”, a explicat Ralf, pentru Blesk.
„Ralf a decis să facă acest pas și m-a surprins. Dar am fost foarte fericit. Știam că va exista o reacție negativă, dar cred că s-a disipat deja”, e convins Étienne.
Întrebați dacă vor rămâne împreună „pentru totdeauna”, francezul a fost sigur pe el: „Da, așa cred”. Ralf l-a completat, râzând: „Sper. Acesta este planul”.
Întrebați despre căsătorie, cei doi au zâmbit și nu au exclus-o, dar nu știu cât de curând se va produce: „Vom vedea…”. „Suntem deja o familie, Ralf are un fiu, pe David, ne înțelegem foarte bine. În curând va face 23 de ani, așa că nu are rost să întemeiez o altă familie acum. S-ar putea să fim în curând bunici”, a adăugat francezul.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!