Potrivit deputatului PSRM, prevederile acestei legi sunt discriminatorii și sunt încălcate drepturile copiilor la educație.
Magistrații de la Curtea Constituțională au decis însă că prevederile contestate sunt legale, iar vaccinarea copiilor rămâne obligatorie, încă cu o expeție, adică „în măsura în care nu există contraindicații medicale argumentate”.
„Se recunosc constituționale prevederile art. 52, alin. 6 din Legea privind supravegherea de stat a sănătății publice, în măsura în care nu le sunt aplicabile copiilor în privința cărora există contraindicații medicale argumentate și documentate”, a declarat președintele Curții Constituționale, Mihai Poalelungi.
Curtea a subliniat că refuzul vaccinării unui copil în privința căruia nu există contraindicații în acest sens nu atrage doar interdicția legală de admitere a acestuia în colectivități și în instituțiile educaționale și de recreere, ci și riscul îmbolnăvirii lui. Afectarea sănătății acestuia manifestă efecte negative și în privința altor drepturi ale sale.
De asemenea, părinții copiilor care nu vor ca aceștia să fie vaccinați, deși nu există contraindicați în acest sens, au la dispoziție metode alternative de învățare.
Amintim că la sfârșitul lui august, în Republica Moldova a fost declarat cod portocaliu de rujeolă, în luna august fiind înregistrate 239 de cazuri confirmate. Iar la 18 octombrie, codul portocaliu de rujeolă a fost înlocuit cu cel galben.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!