6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
„Și Hitler a avut origini evreiești, aceasta nu înseamnă nimic”. Declarațiile lui Lavrov, pentru care ambasadorul Rusiei în Israel a fost convocat să dea explicații

Israelul a denunțat declarațiile ministrul rus de externe Serghei Lavrov care a sugerat că liderul nazist Adolf Hitler avea rădăcini evreiești, făcând referire la declarațiile lui Zelenski - „ce fel de nazism este acesta dacă suntem evrei”. Ministerul israelian de Externe Yair Lapid a declarat că ambasadorul Rusiei va fi convocat pentru „o discuție dură” în legătură cu comentariile, pe care Lavrov le-a făcut duminică într-un interviu acordat televiziunii italiene, transmite digi24.ro.

Foto: Captură video

„Este o declarație de neiertat, scandaloasă, o greșeală istorică teribilă și ne așteptăm la scuze”, a declarat Lapid pentru site-ul de știri YNet, potrivit Reuters.

În timpul interviului pentru postul italian Rete 4, Lavrov a fost întrebat cum poate Rusia să susțină că trebuie să „denazifice” Ucraina când președintele țării, Volodimir Zelenski, este evreu.

„Când se spune „Ce fel de nazism este acesta dacă suntem evrei”, ei bine, cred că și Hitler a avut origini evreiești, așa că nu înseamnă nimic”, a spus Lavrov.

„De multă vreme auzim înțeleptul poporul evreu spunând că cei mai mari antisemiți sunt evreii înșiși”, a adăugat el.

Dani Dayan, președintele Yad Vashem, memorialul Israelului pentru cele șase milioane de evrei uciși în Holocaust, a numit remarcile lui Lavrov „o insultă și o lovitură severă pentru victimele adevăratului nazism”.

Vorbind la postul de radio israelian Kan, Dayan a spus că Lavrov răspândește „o teorie a conspirației antisemită”.


Pub