Anterior contestării de către procurori, prima instanță dispusese plasarea în arest la domiciliu a fostului angajat SPIA a MAI.
Investigațiile pe dosar continuă, în vederea stabilirii adevărului obiectiv și deferirii justiției celor care se fac vinovați.
Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, persoanele din dosar se consideră nevinovate, potrivit legii.
Acesta a fost reținut la începutul lunii octombrie. În aceeași zi, Serviciul de Informații și Securitate, Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al Ministerului Afacerilor Interne de comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, în cadrul urmăririi penale pe un caz ce ține de fabricarea unui dosar penal, pe mai multe capete de acuzare, au reținut 6 foști și actuali angajați MAI.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!