„Astfel, la cabina de control al documentelor s-a apropiat străinul, care din declarații s-a aflat că intenționa să tranziteze teritoriul Moldovei, destinația - Ucraina. În cadrul controlului din prima linie, polițiștii de frontieră au avut bănuială asupra pasagerului în cauză, fiind luată decizia extinderii verificărilor în linia a doua.
În rezultat, cetățeanul azer deținea un permis de conducere, pretins a fi eliberat de către autorităţile de baștină. La cercetarea amănunțită, cu ajutorul tehnicii speciale, s-a stabilit că este un document vădit falsificat.
În fapt, permisul cu pricina a fost ridicat și va fi transmis către laboratorul criminalistic al IGPF pentru expertiză, cercetările pe caz continuă”, menționează Poliția de Frontieră.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!